Acasă STIRI Alba24: Retrospectiva evenimentelor săptămânii. Selecție a celor mai importante știri din ultimele...

Alba24: Retrospectiva evenimentelor săptămânii. Selecție a celor mai importante știri din ultimele zile

[ad_1]

A crescut numărul românilor care-și caută loc de muncă.

Aplicările candidaţilor au crescut cu 70% faţă de primele trei luni din 2020, respectiv de la 2,7 milioane la aproape 4 milioane, cu o medie lunară de aproximativ 1.3 milioane de aplicări, potrivit unei platforme de angajări.

Numărul locurilor de muncă a rămas însă constant. Peste 70.000 de joburi noi au fost postate în primele trei luni ale anului pe eJobs.ro, valoare egală cu cea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului trecut.

„Un număr de joburi egal cu cel din primul trimestru al anului trecut dă un semnal important despre dinamica angajărilor din 2021. Şi asta pentru ca ianuarie şi februarie 2020 au fost două luni cu valori record în ceea ce priveşte angajările, martie fiind, într-adevăr, luna care a tras în jos primul trimestru. Anul acesta, însă, lucrurile s-au reaşezat în matcă şi se menţine un ritm constant de aproximativ 25.000 de joburi noi pe lună. În luna martie, spre exemplu, acest nivel a fost depăşit, angajatorii postând aproape 27.000 de noi locuri de muncă”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Domeniile în care este, în prezent, cea mai mare nevoie de candidaţi sunt retail, prestări servicii, IT, telecom, call center /BPO, industria alimentară sau producţie.

Oraşele cu cele mai multe oportunităţi pentru cei care vor să se angajeze sunt Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov şi Iaşi, acestea devenind în ultimul an şi importante centre de relocare pentru candidaţii din oraşele mai mici în care piaţa muncii pare a fi în continuare blocată.

„Cluj-Napoca este de câţiva ani deja foarte aproape de Bucureşti ca mecansim al pieţei muncii, opţiuni pentru candidaţi, niveluri salariale sau cost al vieţii.

Vedem însă o dinamică în creştere pe Timişoara, Braşov şi Iaşi, care au trecut cu bine testul ultimului an şi care se apropie foarte mult de Cluj-Napoca din toate punctele de vedere menţionate anterior. Sunt angajatori foarte mari din domenii importante precum retail, BPO, banking, producţie sau IT care au birouri locale în aceste puncte cheie ale ţării şi angajează la niveluri similare cu cele din 2019”, explică Bogdan Badea.

În ceea ce priveşte aplicările, cel puţin pentru următoarea jumătate de an, dacă nu chiar până la finalul anului, este de aşteptat a ritmul lunar să nu scadă sub pragul de 1,3 milioane de aplicări.

Cele mai multe CV-uri sunt primite pentru joburile din vânzări, relaţii clienţi / call center, administrativ / logistică, marketing, e-Commerce, bănci sau IT, iar candidaţii care aplică cel mai mult sunt din categoria de vârstă 25-35 de ani, cu un nivel mediu de experienţă.

„Tinerii cu vârsta între 18 şi 24 de ani continuă să vină din urmă într-un ritm accelerat şi să înregistreze lunar peste 500.000 de aplicări. Urmează categoria 36-45 de ani, iar la o distanţă considerabilă se află candidaţii care au peste 45 de ani. Ca o comparaţie, dacă pe segmentul de vârstă 25-35 avem în fiecare lună 50.000 – 55.000 de candidaţi unici, în segmentul 45+ ajungem undeva la 15.000 de candidaţi”, detaliază Bogdan Badea.

Primul trimestru al anului continuă, de asemenea, două tendinţe importante începute în 2020, respectiv interesul crescut al candidaţilor pentru joburile full-time din cadrul companiilor mari, multinaţionale, precum şi un avânt al tinerilor aflaţi la început de carieră de a începe primul job cât mai devreme, înainte de terminarea studiilor.

Totodată, joburile din străinătate rămân ca opţiune secundară pentru toate categoriile de vârstă şi nivelurile de experienţă.

sursă: Mediafax



[ad_2]

Source link

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Pariurile sportive – fenomen de masă și veritabilă industrie accesorie sportului

Sportul continuă să suscite un interes major pentru foarte mulți oameni, atât ca formă de divertisment, prin urmărirea evenimentelor preferate, cât și...

TOP 5 trucuri prin care îți poți îmbunătăți procesul de producție

Procesele de producție simplificate sunt vitale pentru succesul companiilor producătoare. Cu toate acestea, există încă mult spațiu de îmbunătățire în cadrul multor...

Află topul celor 4 calități care îți garantează succesul în viață

Succesul în viață presupune, pe scurt, să te simți împlinită cu situația pe care o ai, independența financiară fiind unul dintre principalele...

Cadourile devin plictisitoare? Iată 4 idei de cadouri de care soțul tău chiar se va bucura

Adesea, atunci când vine vorba de cadouri, este destul de simplu să alegi cadouri pentru femei, dar opțiunile sunt limitate în ceea...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: