Acasă ECONOMIE Alte 6 blocuri din Timișoara vor fi reabilitate cu bani europeni

Alte 6 blocuri din Timișoara vor fi reabilitate cu bani europeni

Astăzi a avut loc în Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Timişoara semnarea contractului de finanţare pentru reabilitarea a 6 blocuri de locuințe din municipiul Timișoara, finanțarea fiind asigurată prin fonduri europene. Investiția are drept scop creșterea eficienței energetice a ansamblurilor de locuințe, iar fondurile nerambursabile se acordă în cadrul axei prioritare 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere” și a domeniului major de intervenție 1.2 „Sprijinirea investiţiilor în eficienţa energetică a blocurilor de locuințe” Programului Operațional Regional –  REGIO.

Proiectul finanțat din fondurile europene se numește „Sprijinirea investițiilor în eficiența energetică a blocurilor de locuințe din Municipiul Timișoara, pentru familii cu un venit mediu sub 350 euro/lună – faza 4”. Evenimentul de la Timișoara a avut loc în prezenţa primarului Nicolae Robu şi a directorului general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest, Sorin Maxim, fiind cel de-al patrulea astfel de contract de finanțare pentru reabilitarea termică a blocurilor de locuințe din Timișoara. Cele 4 contracte de finanțare semnate până în prezent însumează o valoare totală de 27.310.546,55 lei (6.212.448,89 euro) și o valoare a finanțării nerambursabile de 15.656.178,68 lei (3.561.379,10 euro), cuprinzând 26 de blocuri și 1471 apartamente. 

Cererea de finanațare Sprijinirea investițiilor în eficiența energetică a blocurilor de locuințe din Municipiul Timișoara, pentru familii cu un venit mediu sub 350 euro/lună – faza 4vizează reabilitarea a 6 blocuri de locuințe cu 502 apartamente, pe parcursul a 12 luni de implementare a proiectului contractat. Această cerere de finanțare face parte dintr-o serie de 7 cereri de finanțare (incluzând 53 de blocuri) depuse, până în prezent, de către Municipiul Timișoara în vederea obținerii de fonduri europene nerambursabile pentru reabilitarea termică a blocurilor.

Blocurile de locuințe incluse în cadrul acestui proiect se află pe Calea Șagului și pe bulevardul 16 Decembrie 1989. Valoarea totală a cererii de finanțare contractate este de 8.816.094,59 lei (2.005.435,41 euro) iar 5.015.418,56 lei (1.140.879,09 euro) reprezintă valoarea finanțării nerambursabile.

Reabilitarea termică ce va fi realizată prin semnarea contractului de finanțare vizează reducerea costurilor beneficiarilor și îmbunătățirea condițiilor de viață a locatarilor prin creșterea performanței energetice a clădirilor, dar și utilizarea eficientă a consumului de energie și realizarea economiilor anuale de energie pentru încălzire mai mari de 40%.

Proiectele de reabilitare termică a blocurilor de locuințe depuse spre finanțare, până în prezent, de către Primăria Municipiului Timișoara au o valoare totală de 47.189.708,98 lei (10.734.448,48 euro) și o valoare a finanțării nerambursabile de 26.609.747,36 lei (6.053.035,04 euro).

Regiunea de dezvoltare Vest are alocată suma de 9,06 milioane euro (finanțare din bugetul de stat și Fondul European pentru Dezvoltare Regională) pentru proiectele de reabilitare termică a blocurilor de locuințe. Aceste finanțări pot fi accesate de autoritățile administrațiilor publice locale din municipiile reședință de județ. Cererile de finanțare din cadrul acestui domeniu major de intervenție pot să cuprindă mai multe proiecte – fiecare proiect reprezentând un bloc – grupate în funcție de rata cofinanțării Asociațiilor de Proprietari, valoarea totală a acestora trebuind să se încadreze între 800.000 lei (inclusiv TVA) – aproximativ 178.000 euro – și 46.000.000 lei (inclusiv TVA) – aproximativ 10.219.000 euro.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Cum transformi bucătăria bunicii într-un spațiu modern, fără să renunți la farmecul copilăriei

Copilăria înseamnă pentru mulți perioada petrecută în casa bunicilor. O mulțime de sentimente frumoase îi copleșesc, așa că nu e de mirare...

3 moduri inedite prin care îți poți reduce stresul prin cumpărături inteligente

Probabil știi deja că atunci când ești stresată preferi să faci o sesiune de cumpărături fie, online, fie vizitând magazinele unui centru...

Este grădina ta pregătită pentru temperaturi scăzute? Iată 4 lucruri pe care să le faci iarna

Din momentul în care iarna își intră în drepturi și temperaturile foarte scăzute sunt prezente din ce în ce mai des, grădina...

Îți plac sporturile de iarnă? Află cum poți să nu te expui riscurilor accidentelor pe pârtie!

Sporturile de iarnă reprezintă unele dintre cele mai plăcute activități din sezonul rece, iar un cer albastru, soarele și cele mai bune...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: