Acasă STIRI Ambasadorii locali ”Școli curate” solicită primarilor din Timiș bugete locale pentru o...

Ambasadorii locali ”Școli curate” solicită primarilor din Timiș bugete locale pentru o educație accesibilă și de calitate

[ad_1]

Proiectul ”Școli curate”, inițiativa de bună guvernare în educație a Societății Academice din România, prin care se propune responsabilizarea autoritățile publice locale în raport cu sistemul educațional, solicită primarilor din județul Timiș să își onoreze atribuțiile legale de administratori ai școlilor, în contextul elaborării bugetelor locale pentru anul 2021. 

Școli curate este inițiativa Societății Academice din România de creștere a gradului de bună guvernare și transparența în școli și licee prin monitorizarea alocării, accesării și cheltuielii resurselor publice și responsabilizarea principalilor actori din comunitatea locală: elevi, părinți și profesori. Prin intermediul inițiativei ”Școli curate” membrii își propun să contribuie la modernizarea educației printr-o finanțarea transparentă și adecvată a școlilor și liceelor din întreaga țară. 

În acest sens, ambasadorii locali ai proiectului au transmis adrese tuturor primăriilor din județ, prin care semnalau importanța respectării legii în raport cu serviciul public local de educație: acordarea burselor pentru elevii eligibili, alocarea fondurilor necesare pentru investiții și reparații capitale în școli, monitorizarea respectării transparenței decizionale în unitățile de învățământ preuniversitar. 

”Caracteristică a statului de drept, în România avem o clară recunoaștere a atribuțiilor fiecărei instituții în raport cu serviciile publice, așadar Școli curate face un apel de responsabilizare generală al autorităților publice locale, în sensul creșterii calității și accesibilității școlilor. Dacă astăzi toaletele din școli se află în fundul curții, asta nu se datorează ministrului Educației, ci, în primul rând, primăriei. De asemenea, tot în atribuția primarilor stă asigurarea resurselor igienico-sanitare, prin finanțarea complementară, în unitățile de învățământ preuniversitar. 

Primarii (mai noi și mai vechi) ai județului nostru, (re)învestiți în funcții în această toamnă, trebuie să dea dovadă de responsabilitate și discernământ în raport cu unitățile de învățământ preuniversitar din comunitățile lor, să gireze bugete locale în acord cu principiile de bună guvernare locală în educație și să nu folosească lipsa resurselor bugetare pentru a tranzacționa drepturile elevilor. 

Solicitările noastre față de primarii din județul Timiș în contextul elaborării proiectelor de buget local pentru anul 2021, sunt următoarele:

  • Acordarea și plata la timp a tuturor burselor școlare pentru elevii eligibili, conform criteriilor stabilite de OMECTS nr. 5576/2011. Chiar dacă, la momentul actual, în bugetul de stat sunt prevăzute fonduri pentru ca fiecare bursă să fie de cel puțin 100 lei/lună, nu considerăm că primarii ar trebui să se oprească la acest prag, ci din contră, să îl suplimenteze prin resurse proprii din bugetele locale, în special atunci când vorbim despre bursele de ajutor social, care asigură școlarizarea copiilor proveniți din mediile sociale dezavantajate;
  • Introducerea în bugetele locale, prin finanțarea complementară destinată unităților de învățământ preuniversitar, a fondurilor necesare pentru asigurarea dezinfectanților, a măștilor, a hârtiei și săpunului, precum și a altor materiale igienico-sanitare necesare pentru școli;
  • Fonduri pentru investiții, reparații capitale și renovări necesare pentru un proces educațional de calitate, pentru modernizarea sălilor de clasă, a laboratoarelor;
  • Asigurarea fondurilor necesare pentru plata serviciilor de pază și protecție în unitățile de învățământ preuniversitar, astfel încât niciun elev din România să nu mai fie nevoit să plătească fondul pentru pază. Aceasta este una dintre atribuțiile pe care autoritățile publice locale le au în raport cu școlile, în conformitate cu prevederile Legii 333/2003;
  • Redactarea de proiecte pentru absorbția locală de fonduri europene în vedere dotării școlilor, a asigurării infrastructurii necesare și a reparațiilor capitale, acolo unde este necesar, a asigurării infrastructurii și a resurselor de învățare necesare școlarizării elevilor cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale;
  • Fonduri de investiții în programe de educație comunitară și activități extrașcolare: finanțarea muzeelor, bibliotecilor comunitare și a centrelor de învățare nonformală și de tineret”, se arată într-un comunicat de presă remis redacției Știrile Transilvaniei.

Inițiatorii spun că investiția în educație este o investiție necesară fiecărei comunități – iar ei nu cred în reformă educațională făcută pe genunchi.

”Nu credem că ea (reforma educațională – n.r.) poate exista în absența unor acțiuni pentru protejarea dreptului constituțional la învățătură în fiecare comunitate, de aceea solicităm primarilor din România un vaccin pentru bună guvernare locală în educație. Prima doză: o finanțare corespunzătoare a educației prin bugetul local pe anul 2021!”, se mai arată în documentul citat.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

PATREON

Sau fă o donație direct în contul nostru bancar:
RO16BTRLRONCRT0517131201 – Banca Transilvania>



[ad_2]

Source link

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

3 aspecte la care să fii atent pentru a alege geaca de iarnă potrivită

Sezonul rece are farmecul său, însă temperaturile scăzute pot crea multe neplăceri. Îmbrăcămintea necesită multă atenție pe timpul iernii. Ai nevoie de...

Vrei să îți renovezi casa? Iată cele mai inspirate idei pentru amenajări interioare de calitate!

Exista anumite momente in care te gandesti ca aspectul casei tale nu te mai multumeste? Daca ai raspuns afirmativ la aceasta intrebare,...

Ești bunică pentru prima oară? Iată 3 lucruri pe care le poți face pentru bebelușul din familia ta

Venirea pe lume a primului nepot din familie este întotdeauna un moment emoționant și de referință pentru întreaga familie. Toată lumea își...

Ce înseamnă o casă sigură și ce poți face pentru a fi mereu în siguranță la tine acasă

 O casă pe pământ, o vilă sau chiar şi un apartament trebuie să îndeplinească anumite condiţii pentru a fi sigure, atât în...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: