Acasă castelul corvinilor Ambasadorul Israelului a făcut o vizită privată la Castelul Corvinilor

Ambasadorul Israelului a făcut o vizită privată la Castelul Corvinilor

[ad_1]

Ambasadorul Israelului în România, David Saranga, s-a aflat vineri la Castelul Corvinilor din Hunedoara, în cadrul unei vizite private.

Ambasadorul a fost întâmpinat de primarul Hunedoarei, Dan Bobouţanu, vizitând apoi întregul obiectiv turistic, de care s-a arătat a fi mai mult decât impresionat. „De mult timp am dorit să văd Castelul de la Hunedoara. M-am aflat într-o vizită la Alba Iulia şi mi-am spus că nu vreau să plec fără să văd această minune, această bijuterie. Mi-a plăcut mult faptul că ştiţi cum să păstraţi istoria şi faptul că ştiţi cât de important este să spuneţi povestea locului. Asta m-a fascinat”, a declarat David Saranga.

Ambasadorul a spus că israelienii se află pe poziţia a doua în clasamentul numărului de turişti străini care vizitează România și că speră ca, după finalul pandemiei, numărul turiştilor să crească din nou. „România este unul dintre locurile pe care israelienii vor să îl viziteze. Sunt sigur că sunt mulţi cei care mă urmăresc pe Facebook, pe Twitter, pe Instagram şi mulţi israelieni or să vadă cât de frumoasă este această ţară, şi sunt sigur că anul viitor sau chiar şi anul acesta o să aveţi şi mai mulţi turişti din Israel”, a declarat David Saranga. La finalul vizitei la Castelul Corvinilor, ambasadorul Israelului a notat în „Cartea de onoare”: „Sunt onorat să vizitez unul dintre cele mai frumoase castele din Europa. Hunedoara simbolizează istoria şi bogăţia României. Cu speranţa că mulţi israelieni or să vină să-l viziteze, David Saranga”.

Primarul Hunedoarei i-a mulţumit ambasadorului pentru alegerea de a vizita Castelul Corvinilor și i-a lansat invitaţia de a reveni la Hunedoara, într-o vizită oficială sau privată. „Suntem deosebit de onoraţi de vizita Excelenţei Sale la Castelul Corvinilor. Este un fapt important pentru noi acela că personalităţi deosebite care muncesc în România, până la urmă, şi pentru români, nu doar pentru cetăţenii ţărilor care i-au trimis aici, doresc să viziteze Castelul. Sunt convins că Excelenţa Sa va duce mai departe povestea castelului nostru şi, de ce nu, prin anumite asocieri pe care le putem face cu ajutorul Domniei Sale, să invităm cât mai mulţi cetăţeni din Israel să viziteze Castelul Corvinilor”, a declarat Dan Bobouţanu.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

PATREON

Sau fă o donație direct în contul nostru bancar:
RO16BTRLRONCRT0517131201 – Banca Transilvania>



[ad_2]

Source link

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

De ce trebuie să ţii cont când cumperi un cărucior pentru copilul tău

Achiziţionarea unui cărucior pentru un copil necesită timp şi bani şi este o investiţie importantă care necesită analizarea opţiunilor existente şi chiar...

Reciclarea, responsabilitatea antreprenorului modern și atent

Adaptarea afacerii la cerințele de pe piață vine în mod firesc la un moment dat în direcția dezvoltării și presupune de multe...

Cum să trimiți un colet în siguranță? TOP 3 sfaturi utile

Multe dintre afacerile din ziua de astăzi oferă produse. Fie că vorbim despre un restaurant, un magazin de îmbrăcăminte sau încălțăminte, decorațiuni...

O asigurare pe care e bine să o ai dacă ești proprietarul unei case

A avea o casă presupune o mare responsabilitate pentru proprietar. Acesta trebuie să o îngrijească permanet, să se asigure că are o...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: