Acasă CULTURĂ, ARTĂ & MEDIA Amfiteatrul din capitala Daciei Romane, Sarmizegetusa, va fi reconstruit

Amfiteatrul din capitala Daciei Romane, Sarmizegetusa, va fi reconstruit

Consiliului Judeţean Hunedoara a aprobat în şedinţa de la finele lunii iulie un proiect care prevede elaborarea unui studiu de fezabilitate referitor la reconstruirea amfiteatrului din capitala Daciei Romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

Situl arheologic de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, din judeţul Hunedoara, este unul dintre cele mai frumoase şi mai impresionante din România, existând de-a lungul vremii multe discuţii referitoare la oportunitatea reconstruirii unor părţi din acesta sau chiar a întregului ansamblu arheologic. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat până în prezent. Conducerea Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva doreşte însă ca asta să se schimbe, Liliana Ţolaş, managerul instituţiei, fiind foarte hotărâtă să facă paşi concreţi pentru mai buna punere în valoare a monumentului. Unul dintre obiective este acela de reconstruire a amfiteatrului roman, proiect foarte ambiţios, dar care odată realizat ar atrage numeroşi vizitatori şi ar readuce în atenţia publică monumentul.

Pentru a se şti mai bine ce presupune un asemenea demers, Liliana Ţolaş a reuşit să convingă consilierii judeţeni că este nevoie de un studiu de fezabilitate care să arate în ce fel o asemenea lucrarea poate fi concretizată, în cât timp şi cu ce costuri. Mai mult, situl arheologic de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa face parte din aşa numita Rută a Împăraţilor Romani, alături de monumente de acelaşi fel din Serbia, Croaţia şi Bulgaria, prezenţa capitalei Daciei Romane pe acest itinerar fiind de natură să aducă fonduri europene care se alocă pentru conservarea şi punerea în valoare a unor situri arheologice de importanţă europeană.

liliana-tolasFacem eforturi susţinute pentru a promova în mod corespunzător toate monumentele istorice din judeţ. Sigur că aici, la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, accesul este facil, iar monumentul poate fi pus foarte bine în valoare. Odată cu obţinerea certificării de către Uniunea Europeană a Rutei Împăraţilor Romani, este sigur că vom putea să beneficiem mai uşor de fondurile europene necesare acţiunilor de conservare, reconstrucţie şi punere în valoare a sitului arheologic. Suntem foarte determinaţi şi, cu ajutorul Consiliului Judeţean Hunedoara, iată că facem deja paşi concreţi pentru promovarea, nu doar a monumentului de aici, ci şi a tuturor monumentelor din judeţ, a declarat managerul MCDR, Liliana Ţolaş (foto).

 

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Reciclarea, responsabilitatea antreprenorului modern și atent

Adaptarea afacerii la cerințele de pe piață vine în mod firesc la un moment dat în direcția dezvoltării și presupune de multe...

Cum să trimiți un colet în siguranță? TOP 3 sfaturi utile

Multe dintre afacerile din ziua de astăzi oferă produse. Fie că vorbim despre un restaurant, un magazin de îmbrăcăminte sau încălțăminte, decorațiuni...

O asigurare pe care e bine să o ai dacă ești proprietarul unei case

A avea o casă presupune o mare responsabilitate pentru proprietar. Acesta trebuie să o îngrijească permanet, să se asigure că are o...

Daruri premium de avut în vedere în cazul în care botezi un copil

Să botezi un copil este o binecuvântare și cel mai frumos gest pe care-l poți face pe Pământ. Cu toate acestea, trebuie...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: