Acasă STIRI ANCOM: Din 1 ianuarie, creşte volumul de date ce pot fi consumate...

ANCOM: Din 1 ianuarie, creşte volumul de date ce pot fi consumate în roaming, în UE, fără taxe suplimentare

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a anunţat, joi, că, începând din 1 ianuarie 2019, ca urmare a scăderii tarifului reglementat la nivel de gros, pentru majoritatea planurilor tarifare va creşte volumul de date ce pot fi consumate în roaming în Uniunea Europeană (UE) şi SEE (UE + Norvegia, Islanda şi Liechtenstein), fără aplicarea unor taxe suplimentare.

Totodată, în cazul depăşirii limitelor utilizării rezonabile a unor servicii în roaming în UE/SEE, scad şi suprataxele care pot fi aplicate consumului ulterior. Astfel, din 1 ianuarie 2019, scade cu 25% suprataxa pentru date, de la 6 la 4,5 euro/GB, potrivit ANCOM.

În plus, din 3 ianuarie 2019, scade cu aproximativ 7% suprataxa pentru apelurile primite, de la 0,91 la 0,85 eurocenţi/minut.

Tot începând cu 3 ianuarie 2019, nivelul maxim al suprataxei pe care RCS&RDS este autorizată să o perceapă propriilor clienţi pentru apelurile primite în roaming în SEE, în condiţiile prevăzute în Decizia preşedintelui ANCOM numărul 571/2018, scade de la 0,91 la 0,85 eurocenţi/minut, potrivit autorităţii.

Din data de 15 iunie 2017, datele (internetul mobil – MB/GB) consumate în roaming în UE/SEE se tarifează, în principiu, la fel ca în România.

”Totuşi, în cazul celor mai multe dintre planurile tarifare, furnizorii pot stabili un volum de date care pot fi consumate în roaming în UE/SEE fără costuri suplimentare într-o perioadă de facturare (volum de consum rezonabil). Începând cu 1 ianuarie 2019 volumul de consum rezonabil va creşte cu 25% faţă de cel aplicat în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2018”, se arată în comunicat.

După depăşirea volumului de consum rezonabil, furnizorii pot să aplice o suprataxă, chiar şi în cazul în care traficul inclus nu a fost complet epuizat. În prezent, suprataxa este de maximum 6 euro/GB (0,6 eurocenţi/MB), dar începând cu 1 ianuarie 2019 aceasta va scădea la maxim 4,5 euro/GB (0,45 eurocenţi/MB), fără TVA.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Iată 3 piese vestimentare care NU trebuie să lipsească din garderoba niciunui bărbat toamna aceasta!

Odată cu venirea sezonului rece, este și momentul să-ți reînnoiești garderoba. Există câteva piese esențiale, de care nu te poți lipsi toamna....

Știai de ce ai nevoie pentru a naviga pe ambarcațiuni cu vele sau motor?

Navigația a însoțit umanitatea încă de la începuturile ei timide. Omul a fost fascinat, uneori, nevoit, alteori, curios, să străbată întinderile de...

Află când și cum să alegi primul telefon al copilului tău!

După o anumită vârstă, cei mai mulți dintre copii își doresc propriul telefon mobil și încep să își copleșească părinții cu rugăminți...

Top 5 sfaturi de fashion de la femeile din Vest

Fiecare femeie în parte are stilul propriu și unic de a se îmbrăca, comporta, gesticula și mânca, de exemplu. Cu toate acestea,...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: