Acasă STIRI ARAD Apicultorii arădeni reclamă o mortalitate foarte mare la albine, din cauza pesticidelor

Apicultorii arădeni reclamă o mortalitate foarte mare la albine, din cauza pesticidelor

Apicultorii arădeni spun că anul 2018 a fost unul pe creştere privind producţia de miere, datorită condiţiilor meteo mai puţin defavorabile decât în cei cinci ani anteriori, însă reclamă o mortalitate foarte mare, de peste 30 la sută, a populaţiei de albine, din cauza poluării chimice, fiind vorba în special de substanţe folosite în agricultura intensivă.

Vicepreşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine (ACA) Arad, Ovidiu Hatcu, a declarat că în 2018 producţia medie de miere a fost dublă faţă de ultimii cinci ani anteriori, respectiv de aproximativ 10 kilograme pe familie de albine (stup), faţă de cinci kilograme în perioada 2013-2017.

“Anul 2018 a fost unul de revenire pentru apicultori, însă doar pentru că au fost condiţii meteo mai puţin dăunătoare plantelor decât în anii anteriori, când din cauza secetei şi a temperaturilor extreme plantele nu au secretat suficient nectar. Anul 2016 a fost cel mai slab din ultimii 50 din punct de vedere al producţiei”, a spus Hatcu.

Conform sursei citate, “problema majoră care se menţine este poluarea chimică, cea care ucide cel puţin o treime din populaţia de albine în fiecare an”.

“Populaţia de albine lucrătoare este redusă an de an de mai mulţi factori, cei mai importanţi fiind condiţiile meteo extreme şi folosirea pesticidelor. În ultimii ani, culturile sunt tratate chimic începând cu sămânţa, iar apoi aerian cu substanţe foarte dăunătoare albinelor. România, Bulgaria şi Ungaria sunt, în continuare, singurele ţări UE care au derogare pentru folosirea substanţelor din grupa neonicotinoidelor. Răspunsul primit de noi de la oficialii UE a fost acela că România a solicitat această derogare, însă sigur nu au făcut-o apicultorii, ci este vorba de agricultori. Noi insistăm că ar trebuie permisă doar folosirea substanţelor ecologice, chiar dacă sunt mai scumpe”, a mai spus vicepreşedintele ACA Arad.

Din cauza pierderilor de albine lucrătoare, producătorii de miere spun că au doar o treime din producţia care ar face această activitate profitabilă.

“O producţie normală ar fi de 30 de kilograme de miere pe an la fiecare familie de albine, ceea ce ar face activitatea profitabilă, însă noi avem acum doar 10 kilograme”, a spus Ovidiu Hatcu.

ACA Arad a constatat că scăderea numărului de familii de albine an de an, iar dacă în judeţ se estima în 2016 că există până la 60.000 de familii, acum ar exista cel mult 50.000.

“Sunt mulţi care renunţă la această activitate din cauză că nu este rentabilă, ori mai păstrează câţiva stupi pentru familie, nu pentru a comercializa mierea”, a declarat Hatcu.

În judeţul Arad sunt aproximativ 800 de apicultori înregistraţi, însă ACA estimează că numărul real de persoane care deţin stupi este dublu.

Sursa: Agerpres

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

NU pleca în concediu până nu verifici aceste aspecte! Transformă fiecare vacanță într-o experiență plăcută!

Pentru fiecare român concediul este cea mai așteptată perioadă, mai ales după luni intense de muncă. Chiar dacă nevoia de a pleca...

Știai că poți aduce AVENTURA în viața ta fără să părăsești locuința?

Majoritatea oamenilor vor o viață palpitantă, plină de adrenalină, dar puțini reușesc să-și pună în practică dorințele, din diferite motive. Unele sunt...

Care sunt domeniile din Vest în care sunt indispensabili transpaleții?

În fiecare domeniu există anumite lucruri care sunt indispensabile și fără de care munca nu poate fi întreprinsă. Dacă în medicină ai...

Top 3 alegeri excepționale pe care să le faci pentru bucătăria ta modernă

Atunci când vine vorba de amenajat bucătăria, cu siguranță îți dorești cele mai moderne, frumoase și calitative lucruri. După ce te-ai decis...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: