Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova, a afirmat într-o emisiune televizată că tronsonul de autostradă care leagă municipiul Orăştie de Sibiu ar putea fi gata la sfârşitul acestui an, însă numai în condiţiile în care vremea va permite ca lucrările să se desfăşoare în ritm susţinut. În caz contrar, Dan Şova spune că aprilie 2014 ar putea fi un termen mult mai realist.
Afirmaţiile ministrului Dan Şova vin în contextul în care preşedintele Traian Băsescu a criticat recent prestaţia Executivului în ceea ce priveşte lucrările la autostrăzi. Ministrul Şova a spus că pe tronsonul Orăştie-Sibiu sunt întârzieri datorate problemelor cu alunecările de teren din zona Apoldu de Sus, unde este în construcţie viaductul de la Aciliu, cel mai înalt din România. Din cauza instabilităţii terenului a fost necesară găsirea unor noi soluţii tehnice, iar lucrările au întârziat.
Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine susţine că până la finalul anului 2013 vor fi daţi în folosinţă 140 de kilometri de autostradă. Astfel, susţine Dan Şova, se va ciurcula pe Lotul 1 al tronsonului care leagă Lugoj de Deva, precum şi pe cele patru loturi ale tronsonului Orăştie-Sibiu.
Aşa cum am promis, până în decembrie anul acesta vom avea 140 de kilometri de autostradă inauguraţi. Se va da în folosinţă, până la sfârşitul anului, Lugoj-Deva, lotul 1, şi Orăştie-Sibiu, loturile 1,2,3 şi 4, cu o mică rezervă pe care o am pe lotul 3, acolo unde a fost acea alunecare de 6 kilometri de teren şi unde este posibil ca în loc de decembrie să se termine în aprilie, a spus Şova.
Ministrul a mai declarat că a semnat un nou grafic de lucrări cu constructorii tronsonului Orăştie-Sibiu, aceştia angajându-se la finalizarea lucrărilor până în decembrie 2013, cu acea rezervă de timp pe care o presupune rezolvarea problemelor de la Aciliu.
Viaductul Aciliu, de pe tronsonul de autostrada Sibiu-Orastie, este cel mai înalt din Romania, este suspendat pe 12 piloni, fiecare cântărind cate 380 de tone. Viaductul are o lungime de circa un kilometru şi o înălţime maximă de 77 de metri.
Tronsonul de autostradă Sibiu – Orăştie are o lungime totală de circa 82 de kilometri.Tronsonul a fost împărţit în patru loturi: primul, în lungime de 24 km, a fost atribuit austriecilor de la Strabag, al doilea, de 19 km, consorţiului Straco – Studio Corona, al treilea, de 22 km, italienilor de la Impregilo şi cel de-al patrulea, în lungime de 17 km, a fost atribuit consorţiului Astaldi – Euro Construct Trading 98 – Astalrom. Tronsonul face la rândul său parte din Autostrada A1, parte a Coridorului IV pan-european de transport. La finalul lucrărilor, autostrada ar trebui să lege Bucureştiul de Piteşti, Sibiu, Sebeş, Deva, Lugoj, Timişoara, Arad şi Nădlac, făcând legătura cu autostrada M43 din Ungaria, spre Szeged.