Acasă ECONOMIE Aproape 500 de vinuri vor fi prezentate la Salonul Internaţional VINVEST

Aproape 500 de vinuri vor fi prezentate la Salonul Internaţional VINVEST

directorul VinVest Lucia Parvu. foto: vinvest.ro
directorul VinVest Lucia Parvu. foto: vinvest.ro

Aproape 500 de vinuri vor fi prezentate la cea X-a ediţie a Salonul Internaţional de Vinuri VINVEST, care se va desfăşura la Timişoara în perioada 19-21 aprilie.

De asemenea, circa 100 de probe de vinuri şi băuturi alcoolice au fost înscrise la Concursul Naţional de Vinuri şi Băuturi VINVEST, informează Agerpres.

La ediţia aniversară VINVEST vor fi prezenţi 18 producători de vin, cinci distribuitori şi 19 firme din domeniul serviciilor conexe industriei vinului, iar noutatea celei de-a X-a ediţii a salonului va fi Gala Vinului Premium, unde fiecare cramă participantă va prezenta “Oscar”-ul vinurilor sale, a declarat directorul VINVEST, Lucia Pârvu.

La ora actuală, consumul de vin în România este destul de bun faţă de alte ţări, dar se pune problema ce fel de vin consumăm. Trebuie să atragem din masa consumatorilor de vin persoane care să fie pretenţioase faţă de vinul pe care îl consumă. Trebuie să facem un mic pas înainte către civilizaţie şi progres, către vinul de calitate, care reprezintă acum circa 20% din vinul care se consumă în România”, a spus profesorul Ioan Nămoloşanu, preşedintele de onoare al Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi din România ADAR.Ediţia jubiliară a VINVEST 2013 Timişoara aduce în atenţia iubitorilor de vin o imagine edificatoare a parcursului pe care viticultura românească l-a făcut în aceşti 10 ani. Echipa VINVEST a lansat un concept modern de a evidenţia realizările pe care vinul românesc le-a făcut, a impus un standard pentru promovarea şi imaginea sectorului vitivinicol, evidenţierea performanţelor enologiei, a potenţialului uman de excepţie implicat în producerea vinului.

Detalii despre participanţi: agricultura.stiridinvest.ro

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

VIDEO: Bărbatul din Alba care l-a amenințat cu moartea pe Raed Arafat, internat la neuropsihiatrie. Mesajul acestuia din spital

Pe raza localităților Ocna Mureş, Lunca Mureșului, Miraslău, Săliștea, Ponor și Cut, pentru a preveni răspândirea coronavirusului, CJSU Alba a luat sâmbătă, 6...

O bătrână din Cugir a fost amendată cu 1500 de lei, după ce a apelat la 112 și a cerut ajutorul poliției. Ce s-a...

O bătrână de 76 de ani din Cugir, speriată după ce ar fi fost amenințată de rude a sunat la 112, pentru a...

CJSU Alba: Măsuri pentru diminuarea răspândirii COVID-19, în Ocna Mureș și alte localități din județ. Ce s-a hotărât

Pe raza localităților Ocna Mureş, Lunca Mureșului, Miraslău, Săliștea, Ponor și Cut, pentru a preveni răspândirea coronavirusului, CJSU Alba a luat sâmbătă, 6...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: