Acasă CULTURĂ, ARTĂ & MEDIA Arad şi Oradea, pe traseul Caravanei Filmelor NexT

Arad şi Oradea, pe traseul Caravanei Filmelor NexT

O selecție de 16 scurtmetraje din toate colțurile lumii vor fi prezentate, începând de joi, în șapte orașe din țară, în cadrul celei de-a patra ediții a Caravanei Filmelor NexT, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor.

Programul caravanei, care se desfășoară în perioada 27 iulie — 23 august, va cuprinde orașele Baia Mare (27 — 29 iulie), Cluj-Napoca (31 iulie, 1 și 2 august), Vatra Dornei (4 — 6 august), Oradea (8 — 10 august), Sinaia (12 — 14 august), Brașov (17 — 19 august), Arad (21 — 23 august).

Filmele care vor fi prezentate au fost reunite în trei programe speciale: Scurtmetraje românești de la NexT (cinci scurtmetraje), Seară de Oscar (cinci scurtmetraje) și Best of NexT 2017 (șase scurtmetraje).

În cadrul programului de Scurtmetraje românești de la NexT vor fi aduse în fața spectatorilor cele mai aplaudate scurtmetraje românești de la ediția din 2017 a festivalului: întâmplări de familie rupte din viață și povești de dragoste cu întorsături neașteptate, spuse pe scurt, cu multă imaginație, iar programul Seară de Oscar va prezenta cele cinci scurtmetraje de ficțiune nominalizate la Premiile Academiei Americane de Film în 2017.

Best of NexT 2017, o retrospectivă cu cele mai ele mai iubite filme de la NexT 2017, va prezenta comedii, animații, călătorii în spațiul cosmic sau pe tărâmuri magice, filme de groază și filme ca-n viață, toate scurte, cât să guști în două ore din tot ce are cinematograful mai bun de oferit.

Cea de-a patra ediție a evenimentului continuă misiunea Caravanei de a aduce filmele NexT în fața unui public nou, în afara Bucureștiului, în orașe unde posibilitățile de vizionare a filmelor de scurtmetraj sunt reduse, iar alternativele de vizionare a filmelor în aer liber sunt puține sau inexistente. Evenimentul este dedicat întregii familii și este creat sub conceptul de picnic și cinema sub clar de lună.

Intrarea la toate proiecțiile este liberă.

Caravana Filmelor NexT este un proiect organizat de Societatea Culturală NexT, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, Centrul Național al Cinematografiei, Primăria Municipiului Brașov, Primăria Municipiului Vatra Dornei.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Pariurile sportive – fenomen de masă și veritabilă industrie accesorie sportului

Sportul continuă să suscite un interes major pentru foarte mulți oameni, atât ca formă de divertisment, prin urmărirea evenimentelor preferate, cât și...

TOP 5 trucuri prin care îți poți îmbunătăți procesul de producție

Procesele de producție simplificate sunt vitale pentru succesul companiilor producătoare. Cu toate acestea, există încă mult spațiu de îmbunătățire în cadrul multor...

Află topul celor 4 calități care îți garantează succesul în viață

Succesul în viață presupune, pe scurt, să te simți împlinită cu situația pe care o ai, independența financiară fiind unul dintre principalele...

Cadourile devin plictisitoare? Iată 4 idei de cadouri de care soțul tău chiar se va bucura

Adesea, atunci când vine vorba de cadouri, este destul de simplu să alegi cadouri pentru femei, dar opțiunile sunt limitate în ceea...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: