Acasă ADMINISTRATIE Aradul a fost inclus în programul "Orașe Europene"

Aradul a fost inclus în programul “Orașe Europene”

Municipiul Arad a fost inclus în programul “Orașe Europene”, lansat de Ministerul Culturii, alături de celelalte nouă orașe care au candidat, fără succes, în prima etapă a competiției pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021, a informat miercuri, într-o conferință de presă, Gheorghe Falcă, primarul Aradului.

Potrivit acestuia, în programul “Orașe Europene”, care reprezintă un program de susținere adaptat nevoilor de dezvoltare culturală ale fiecărui oraș, au mai fost incluse, alături de Arad, și orașele Alba Iulia, Bacău, Brăila, Brașov, Craiova, Iași, Sfântu Gheorghe, Suceava și Târgu Mureș.

În continuare, primarul a spus că a avut o întâlnire cu ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, în cadrul căreia s-a discutat despre un program de susținere adaptat nevoilor de dezvoltare culturală ale orașului.

“Ministerul Culturii a creat un program național intitulat ‘Orașe Europene’ în care a intrat și municipiul Arad. Prin acest program s-a realizat un parteneriat cu orașele candidate, pe patru direcții: acordarea patronajului Ministerului Culturii pentru un proiect de dimensiune europeană care a făcut parte din programul de candidatură, inițierea unor programe de formare dedicate atât managerilor, cât și programatorilor culturali, elaborarea unei publicații dedicate orașelor candidate pentru a contura profilul și identitatea lor, revitalizarea în fiecare oraș a unui cinematograf de artă”, afirmat Gheorghe Falcă.

Edilul a explicat că una dintre direcții vizează formarea oamenilor care se ocupă de cultura locală.

“Noi vom trimite persoane care lucrează în administrația publică și persoane din sistemul privat care să fie instruite în acest domeniu”, a precizat Falcă.

O altă direcție o reprezintă programul național de promovare a filmului de artă și a filmului românesc în cinematografele din Arad.

“Cei in Minister vor selecta filmele și, periodic, le vom primi pentru a putea fi văzute în cinematografele din Arad, intrarea urmând să fie liberă”, a spus primarul.

O a treia direcție se referă la un parteneriat între Ministerul Culturii și administrația publică locală, prin care va fi susținut un mare eveniment local.

“În 3-4 săptămâni, Aradul își va defini marele proiect, după care va fi prezentat arădenilor și apoi ministerului, care ne va ajuta atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere al promovării proiectului”, a mai spus Falcă.

De asemenea, va exista o colaborare în ceea ce privește promovarea celor 10 orașe eliminate din cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021, făcută de Ministerul Culturii, care va realiza un sistem de promovare și va lua parteneri din aceste orașe la târgurile internaționale la care va participa.

Sursa: Agerpres

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Îți plac sporturile de iarnă? Află cum poți să nu te expui riscurilor accidentelor pe pârtie!

Sporturile de iarnă reprezintă unele dintre cele mai plăcute activități din sezonul rece, iar un cer albastru, soarele și cele mai bune...

3 industrii care au prosperat pe timpul pandemiei

Pandemia cauzata de noul coronavirus SARS-CoV-2 a afectat economiile tuturor tarilor din intreaga lume. Multe industrii au avut de suferit, iar numarul...

Top 3 idei de a folosi culoarea albastră în iluminatul exterior al casei

Iluminatul exterior al casei tale îi poate schimba complet aspectul, în funcție de ce corpuri de iluminat alegi și de cromatica pe...

Cum să ai o casă confortabilă în timpul iernii. Ponturi pentru un sezon rece fără griji!

Sezonul rece este cel mai dificil pentru locuințe, de multe ori existând probleme cu încălzirea, umezeala, apa caldă sau chiar cu teribilul...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: