Acasă EDUCATIE Astăzi încep reînscrierile la grădiniță, iar înscrierile pe 23 mai

Astăzi încep reînscrierile la grădiniță, iar înscrierile pe 23 mai

Reînscrierile copiilor la grădiniță se vor face în perioada 4 – 20 mai, iar înscrierile vor începe pe 23 mai, precizează un comunicat de presă al Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice.

“Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a solicitat inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București să asigure toate măsurile necesare și să respecte toate etapele calendarului înscrierii în grădiniță, astfel încât întregul proces să fie finalizat până la data de 29 iulie 2016. Astfel, în vederea cuprinderii în învățământul preșcolar a copiilor cu vârste între 3 și 6 ani se derulează, succesiv, următoarele etape la nivelul fiecărei unități de învățământ: reînscrierea copiilor care frecventează unitatea de învățământ preșcolar în acest an școlar și doresc să o frecventeze și în anul școlar 2016-2017, respectiv înscrierea copiilor nou-veniți. Reînscrierile se vor desfășura în perioada 4 — 20 mai, iar înscrierile în două etape: 23 mai — 17 iunie, respectiv 27 iunie — 29 iulie”, precizează MENCȘ.

Potrivit sursei citate, orarul reînscrierilor și al înscrierilor va fi stabilit de conducerea unității de învățământ și va fi afișat, la loc vizibil, în fiecare grădiniță, pentru informarea părinților și a publicului interesat, inclusiv pe site-ul acesteia (dacă există) și pe site-ul inspectoratelor școlare.

“Ocuparea locurilor libere, după finalizarea etapei de reînscrieri, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv: grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) și grupa mică (copii de 3 ani). În baza HG 1252/ 2012 și în limita locurilor disponibile, pot fi înscriși în grupa mică și copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani”, se mai arată în comunicat.

În situația în care, într-o unitate de învățământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul de locuri libere vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale (stabilite de Ministerul Educației) și criterii de departajare specifice (elaborate de fiecare unitate de învățământ preșcolar, aprobate de Consiliul de administrație al acesteia și avizate de Oficiul juridic al Inspectoratului Școlar Județean/al municipiului București până la data de 20 mai).

Cererile respinse fie ca urmare a opțiunilor insuficiente din fișa de înscriere, fie din cauza absenței locurilor la unitatea de învățământ dorită vor putea fi redepuse și aprobate în etapele imediat următoare sau în etapa de ajustări, programată în perioada 1 — 31 august.

Pentru asigurarea transparenței procesului de reînscriere/înscriere, conducerile unităților de învățământ preșcolar vor afișa, la vedere, pentru toți cei interesați următoarele informații: capacitatea instituției (număr de copii pentru care a fost proiectată), numărul de locuri aprobat prin planul de școlarizare pentru anul școlar 2016-2017 (pe grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare), criteriile generale și criteriile specifice pentru înscrierea copiilor, numărul de copii reînscriși/înscriși zilnic (în perioada stabilită) din totalul disponibil.

MENCȘ menționează că unitățile de învățământ au obligația afișării la loc vizibil a informațiilor privind statutul grădiniței, respectiv dacă este acreditată, autorizată să funcționeze provizoriu, cu atestat de calitate emis de Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP).

În premieră, comparativ cu anii anteriori, monitorizarea fluxului de reînscrieri și înscrieri se va realiza informatizat, prin intermediul Sistemului Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR), dezvoltat de Ministerul Educației. Pe toată durata acestui proces, inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București asistă unitățile de învățământ în activitatea de înscriere și confirmă finalizarea colectării cererilor aferente etapelor de înscriere/reînscriere.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Cum transformi bucătăria bunicii într-un spațiu modern, fără să renunți la farmecul copilăriei

Copilăria înseamnă pentru mulți perioada petrecută în casa bunicilor. O mulțime de sentimente frumoase îi copleșesc, așa că nu e de mirare...

3 moduri inedite prin care îți poți reduce stresul prin cumpărături inteligente

Probabil știi deja că atunci când ești stresată preferi să faci o sesiune de cumpărături fie, online, fie vizitând magazinele unui centru...

Este grădina ta pregătită pentru temperaturi scăzute? Iată 4 lucruri pe care să le faci iarna

Din momentul în care iarna își intră în drepturi și temperaturile foarte scăzute sunt prezente din ce în ce mai des, grădina...

Îți plac sporturile de iarnă? Află cum poți să nu te expui riscurilor accidentelor pe pârtie!

Sporturile de iarnă reprezintă unele dintre cele mai plăcute activități din sezonul rece, iar un cer albastru, soarele și cele mai bune...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: