AcasăSTIRIAstăzi la Deva se serbează „Ziua Internațională a Cărții pentru Copii”

Astăzi la Deva se serbează „Ziua Internațională a Cărții pentru Copii”

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează astăzi a X-a, ediție a manifestării cultural-educative intitulate „Ziua Internațională a Cărții pentru Copii”, în cadrul căreia se vor premia câștigătorii concursurilor „Dacă aş fi scriitor…” și „Dacă aș fi ilustrator…”.

De câțiva ani, a intrat în tradiția Bibliotecii Județene să organizeze aceste atractive concursuri pentru elevii din ciclul primar, o incitantă competiție ce are ca scop principal formarea deprinderii de a citi, dezvoltarea imaginației, stimularea creativității și cultivarea talentului literar și artistic.

Concursul „Dacă aş fi scriitor…” constă în mai multe etape: cu câteva luni înainte, elevilor din ciclul primar li se comunică titlurile unor povești din literatura română și universală, cunoscute și îndrăgite, pe care copiii sunt invitați să le recitească și, pe baza lor, să scrie propria lor poveste, să-și pună fantezia la încercare și să rescrie povestea pe care au ales-o din cele recomandate. În felul acesta, aflați în ipostaza de scriitor, copiii refac povestirea, regândesc întâmplările și conduc firul acțiunii fiecărei povești după cum le dictează talentul și imaginația. Ceea ce rezultă este o nouă variantă a poveștii. Juriul, format din bibliotecari, citeşte toate aceste creaţii ale copiilor şi le premiază.

Concursul „Dacă aș fi scriitor…” are două secțiuni:

  1. pentru clasele I și a II-a;
  2. pentru clasele a III-a și a IV-a.

Anul acesta, au fost selectate opt povești:

DOI FEȚI CU STEA ÎN FRUNTE

FRUMOASA DIN PĂDUREA ADORMITĂ

JACK ȘI VREJUL DE FASOLE

LEBEDELE

PRINȚUL BROSCOI

PROSTIA OMENEASCĂ

RIDICHEA URIAȘĂ

SCUFIȚA ROȘIE

Criteriile pe care se bazează decizia juriului sunt legate de originalitate, imaginaţie, creativitate, fără a neglija aspectele legate de corecta folosire a limbii române. De asemenea, se urmărește exprimarea cursivă, coerentă, cu folosirea unor figuri de stil adecvate şi cu păstrarea elementelor specifice basmului.

Cu același prilej, se organizează și concursul „Dacă aş fi ilustrator…”, care se adresează tot micilor cititori din ciclul primar şi constă în realizarea unei coperţi de carte cu titlul uneia dintre poveştile menţionate mai sus. Lucrările prezentate trebuie să conţină o ilustraţie reprezentativă pentru povestea aleasă şi elementele de identificare a unei cărţi. Este o modalitate în plus de a atrage copiii spre lectură şi de a le dezvolta imaginaţia artistică.

Concursul „Dacă aș fi ilustrator…” are două secțiuni:

  1. pentru clasele pregătitoare, I și a II-a;
  2. pentru clasele a III-a și a IV-a.

Festivitatea de premiere se va încheia, ca de fiecare dată, cu o frumoasă paradă a costumelor reprezentând personaje din poveştile aflate în concurs şi cu decernarea de  diplome din partea juriului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc