Acasă NAȚIONAL Autoritățile promit 150 de kilometri de autostradă în acest an

Autoritățile promit 150 de kilometri de autostradă în acest an

După un an în care nu am văzut inaugurat niciun kilometru de autostradă, ambiţiile sunt mari pentru anul acesta. Autorităţile le promit şoferilor că vor tăia panglica pe cel puţin încă 150 de kilometri noi de şosea rapidă. Reprezentanţii societăţii civile atrag atenţia că unele tronsoane vor fi inutile: chiar dacă vor fi gata, nu vor putea fi deschise traficului, transmite Digi24.

Liviu Iolu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, în 29 decembrie: „Nu a fost scopul acestui guvern să inaugureze kilometri de autostradă, ci să deblocheze şantiere de autostradă blocate şi acest lucru s-a întâmplat pe aproape 160 de kilometri de autostradă care vor fi inauguraţi de viitorul guvern.”

Pentru anul acesta autorităţile promit însă cel puţin 150 de noi kilometri de autostradă.

Sorin Buşe, ministrul Transporturilor, în 5 decembrie: „117 kilometri ar trebui să meargă fără probleme, dar mai sunt vreo 30 şi ceva de kilometri pentru care trebuie un management determinat. Dar este fezabil”.

Anul acesta ar trebui să se deschidă circulaţia pe aproape 68 de kilometri din autostrada Lugoj-Deva, cu excepţia celor două tuneluri de lângă localitatea Holdea, la granita dintre judeţele Timiş şi Hunedoara.Tot până la finalul anului, autorităţile promit că vor fi gata şi cei 70 de kilometri dintre Sebeş şi Turda. Şi tot în acest an ar trebui încheiate lucrările şi la cei 90 de kilometri din Autostrada Transilvania, unde cel mai problematic tronson este cel dintre Suplacu de Barcău şi Borş. Contractul a fost reziliat în luna noiembrie.

Optimismul autorităţilor nu este împărtăşit şi de membrii societăţii civile, care monitorizează construcţia de autostrăzi.

Ionuţ Ciurea, director executiv al Asociaţiei Pro Infrastructură: „În 2017 vor fi gata doar 50 de km. Mai precis, o să fie pe undeva pe la 28 de kilometri pe autostrada A10 (Sebeş-Turda, n.r) loturile 3 şi 4, şi încă vreo 22 de kilometri pe autostrada A1 Lugoj-Deva lotul 3. Şi cam atât. Alţi kilometri s-ar putea să mai fie gata, dar vor fi şi aceia transformaţi în, cum am spus noi, muzeu”.

De exemplu, cei aproape 9 kilometri de şosea rapidă dintre Gilău şi Nădăşelu vor fi gata în acest an, însă bucata de autostradă nu va putea fi folosită. Motivul? Nu se va lega de restul autostrăzii în lipsa viaductului peste Someş, care nu are încă un constructor. Lucrările ar trebui să dureze 10 luni.

Aceeaşi soartă ar putea-o avea şi 10 kilometri din autostrada Câmpia Turzii – Târgu Mureş, dar şi alţi 21 de kilometri din autostrada Lugoj – Deva.

România are în prezent 734 de kilometri de şosea rapidă.

sursa: Digi24

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Iată 3 piese vestimentare care NU trebuie să lipsească din garderoba niciunui bărbat toamna aceasta!

Odată cu venirea sezonului rece, este și momentul să-ți reînnoiești garderoba. Există câteva piese esențiale, de care nu te poți lipsi toamna....

Știai de ce ai nevoie pentru a naviga pe ambarcațiuni cu vele sau motor?

Navigația a însoțit umanitatea încă de la începuturile ei timide. Omul a fost fascinat, uneori, nevoit, alteori, curios, să străbată întinderile de...

Află când și cum să alegi primul telefon al copilului tău!

După o anumită vârstă, cei mai mulți dintre copii își doresc propriul telefon mobil și încep să își copleșească părinții cu rugăminți...

Top 5 sfaturi de fashion de la femeile din Vest

Fiecare femeie în parte are stilul propriu și unic de a se îmbrăca, comporta, gesticula și mânca, de exemplu. Cu toate acestea,...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: