Acasă NAȚIONAL Autostrada penală; 275 de rapoarte de neconformitate au fost emise pentru...

Autostrada penală; 275 de rapoarte de neconformitate au fost emise pentru lotul Sibiu-Orăștie realizat de grupul italian Salini Impregilo

După ce ieri ministrul Transporturilor l-a demis pe șeful CNADNR, a fost dat publicității și raportul devastator realizat de către Corpul de Control al ministerului și în care se arată că lucrarea efectuată de italienii de la Salini Impregilo pe tronsonul de autostradă Sibiu-Orăștie a fost una de mântuială, aspect confirmat de cele 275 de rapoarte de neconformitate în privinţa lucrărilor.

Mai exact, conducerea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale a fost avertizată de nu mai puțin de 275 de ori cu privire la deficiențele în privința lucrărilor la autostradă și cu privire la nerespectarea prevederilor din caietul de sarcini şi din proiectul tehnic, inclusiv nerespectarea Legii 10/1995 privind calitatea construcţiei. 249 de rapoarte au fost efectuate de către firma Consitrans, consultantul ales de stat, iar alte 26 de către Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Braşov.

Raportul Corpului de Control al Ministerului Transporturilor mai arată că CNADNR trebuia să amendeze de două ori Salini Impregilo cu câte 2,1 milioane de lei. De asemenea, compania trebuia să oprească plăţile din cauza unei penalităţi de 568.000 de lei care nu a fost achitată de constructor, ei dovedind astfel că nu au fost deloc interesați și nici nu au urmărit buna derulare a contractului. Documentul mai precizează că lucrările de construcţie trebuiau terminate până în data de 17 aprilie 2013, această dată nefiind respectată. Așa după cum se știe, autostrada a fost inaugurată în data de 14 noiembrie 2014, cu două zile înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

În raport se spune că „decizia conducerii companiei de a prelua lucrările executate în cadrul Contractului a fost nefundamentată, a fost luată cu încălcarea prevederilor Contractului şi a presupus preluarea unui risc nejustificat asupra circulaţiei“. Practic, această decizie a favorizat nejustificat Salini Impregilo: contractul prevede că dacă beneficiarul foloseşte o parte a lucrărilor înainte de emiterea certificatului de recepţie, atunci responsabilitatea îngrijirii revine CNADNR. Mai mult, la începutul anului 2014 a fost chiar propusă rezilierea contractului cu italienii, dar CNADNR nu a promovat oficial acest document, astfel că nu a produs efecte, „cu toate că în cadrul acestuia se fundamenta oportunitatea rezilierii contractului“, potrivit raportului. Neluând această măsură, nici deficienţele nu au fost reparate.

Contractul pentru lotul III al autostrăzii Sibiu-Orăştie a fost semnat în mai 2011, având o valoare de 182,9 milioane de euro. O porţiune de 200 de metri din autostradă, aflată în zona kilometrului 60, a fost demolată şi va fi refăcută complet pe cheltuiala antreprenorului. CNADNR anunţase iniţial că problemele vor fi remediate până în luna decembrie, dar termenul a fost mutat până în luna iunie 2016.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

3 moduri inedite prin care îți poți reduce stresul prin cumpărături inteligente

Probabil știi deja că atunci când ești stresată preferi să faci o sesiune de cumpărături fie, online, fie vizitând magazinele unui centru...

Este grădina ta pregătită pentru temperaturi scăzute? Iată 4 lucruri pe care să le faci iarna

Din momentul în care iarna își intră în drepturi și temperaturile foarte scăzute sunt prezente din ce în ce mai des, grădina...

Îți plac sporturile de iarnă? Află cum poți să nu te expui riscurilor accidentelor pe pârtie!

Sporturile de iarnă reprezintă unele dintre cele mai plăcute activități din sezonul rece, iar un cer albastru, soarele și cele mai bune...

3 industrii care au prosperat pe timpul pandemiei

Pandemia cauzata de noul coronavirus SARS-CoV-2 a afectat economiile tuturor tarilor din intreaga lume. Multe industrii au avut de suferit, iar numarul...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: