Acasă ADMINISTRATIE Avansat şi degradat fără să ştie. Mircea Moloţ cere explicaţii MApN

Avansat şi degradat fără să ştie. Mircea Moloţ cere explicaţii MApN

Scandalul avansărilor în grad este departe de a se stinge. Mai multe personalităţi au aflat, cu surprindere, că au fost avansate în grad militar, fără să fie anunţate sau consultate, în prealabil. Normal, revizuirea ordinului de avansări în grad, prin care peste 800 de persoane erau „degradate”, i-a surprins, din nou.

Într-o asemenea situaţie se află şi preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ. El a declarat cotidianului „Ziarul hunedoreanului” că nu i s-a comunicat nimic nici despre o avansare, nici despre o retrogradare în grad.

„Am aflat acum din ziare că am fost avansat în grad de colonel. Nu ştiam şi nici nu am primit nici un fel de înştiinţare în acest sens. Am cerut explicaţii (MapN, n.r.), dar nu am primit un răspuns. Oricum, consider că această poveste cu avansările a fost total neserioasă şi nu vreau ca ea să rămână nelămurită”, a spus liderul CJ Hunedoara.

Fostul ministru al Apărării, Gabriel Oprea, l-a avansat in gradul de colonel şi pe fostul primar al municipiului Deva, Mircia Muntean, acesta făcând “un salt” uriaş de la gradul de sublocotenent la cel de ofiţer superior.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Este grădina ta pregătită pentru temperaturi scăzute? Iată 4 lucruri pe care să le faci iarna

Din momentul în care iarna își intră în drepturi și temperaturile foarte scăzute sunt prezente din ce în ce mai des, grădina...

Îți plac sporturile de iarnă? Află cum poți să nu te expui riscurilor accidentelor pe pârtie!

Sporturile de iarnă reprezintă unele dintre cele mai plăcute activități din sezonul rece, iar un cer albastru, soarele și cele mai bune...

3 industrii care au prosperat pe timpul pandemiei

Pandemia cauzata de noul coronavirus SARS-CoV-2 a afectat economiile tuturor tarilor din intreaga lume. Multe industrii au avut de suferit, iar numarul...

Top 3 idei de a folosi culoarea albastră în iluminatul exterior al casei

Iluminatul exterior al casei tale îi poate schimba complet aspectul, în funcție de ce corpuri de iluminat alegi și de cromatica pe...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: