Acasă STIRI Bărbat din Sebeș, aflat în carantină, amendat după ce a făcut scandal...

Bărbat din Sebeș, aflat în carantină, amendat după ce a făcut scandal și a zis că mâncarea primită este ”lătură de porci”

[ad_1]

Un bărbat din Sebeș care la începutul anului 2020 după ce a venit dintr-o ”zonă roșie” din Europa și a fost carantinat într-un hotel din localitate, s-a ales cu o amendă pentru că a produs un scandal. 

Bărbatul a cerut anularea amenzii în instanță, și după un an de la primirea acesteia, în data de 16 martie 2021, Judecătoria Sebeș a dat o primă decizie. 

Mai exact, în data de 23 martie, în timp ce se afla în carantină la un hotel din Sebeș, bărbatul de la geamul camerei îl înjura pe administratorului hotelului fiind nemulțumit de mâncarea primită.

Jandarmii i-au atrans ”atenția să înceteze această acțiune de protest, moment în care acesta a adus injurii grave agenților constatatori, i-a jignit și înjurat, utilizând un vocabular care nu poate fi redat spunând că își bagă p. …a în noi și că mâncarea primită este lătură de porci”).

Aceștia au încercat să porte un dialog decent cu contravenientul, spunându-i că la nivel național este decretată stare de urgență și trebuie să se conformeze cu toții măsurilor impuse și spunându-i că au mai fost cazate și alte persoane în acest hotel care chiar au lăudat mâncarea primită și condițiile de cazare, hotelul fiind de 3 stele și poate că situația lui a fost un caz izolat care poate fi remediat prin dialog și comportament civilizat”, se arată în motivarea instanței.

Din cauza faptului că bărbatul nu s-ar fi potolit după intervenția jandarmilor, forțele de ordine l-au amendat cu 1000 de lei, amendă care a fost contestată de bărbat.

Ce a decis instanța

” Instanța apreciază că amenda a fost corect individualizată spre maximul ei întrucât prin conduita sa petentul a dovedit că nu a înțeles nimic din situația existentă la acel moment la nivel național și european.

Petentul a fost o persoană care a călătorit înspre România și la momentul intrării în țară, având în vedere că era în vigoare hotărârea nr. 9/10.03.2020 a grupului de suport privind gestionarea bolilor înalt contagioase, a fost plasat în carantină în cadrul hotelului din Sebeș.

În condițiile în care la acel moment se făceau eforturi susținute pentru prevenirea răspândirii virusului Sars Cov 2 în contextul intrării în țară a unui număr foarte mare de cetățeni români care locuiseră în zone „roșii” din Europa, petentul a apreciat că cea mai adecvată conduită ar fi să provoace scandal și să instige și pe alții, carantinați în același loc, înspre a participa la scandal.

Chiar dacă motivul invocat de petent ar fi fost real, modul său de reacție conduce la ideea că petentul este incapabil să își gestioneze conduita, atât timp cât pentru un motiv pueril (fie că e cel legat de serviciile de masă, fie că e cel legat de faptul că nu au fost consultați de un medic) acesta a ales o reacție disproporționată, aducând injurii unor persoane care nu erau cu nimic vinovate de situația în care petentul se afla.

Fără doar și poate, plasarea în carantină pentru o perioadă de 14 zile nu este cea mai comodă stare în care o persoană se poate afla, însă nu trebuie uitat că situația petentului a fost una decentă prin faptul că a fost încarantinat în cadrul unui hotel de 3 stele (în condițiile în care s-ar fi putut carantina în centre special amenajate în acest scop sub formă de hale sau corturi).

Pe de altă parte, din momentul în care a decis să revină în țară în acea perioadă, petentul și-a asumat condițiile și rigorile la care va fi supus odată cu intrarea în țară, iar crearea unui context iritant, de scandal în care petentul, revoltat de propria situație, aduce injurii persoanelor cu care poate fi acceptat într-o societate normală”, au scris magistrații.

Drept urmare, în data de 16 martie 2021, magistrații din Sebeș au respins cererea de anularea a amenzii. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată la instanța superioară.

 


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA – Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.



[ad_2]

Source link

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Cum poți arăta fabulos toamna. 3 trucuri pe care le folosesc specialiștii pentru ținute senzaționale

Toamna a venit, iar temperaturile de vară au fost înlocuite cu unele mult mai scăzute, puloverele, jachetele sau pardesiile făcându-și loc rapid...

Vrei să-ți pregătești mașina pentru iarnă? Iată 6 lucruri pe care trebuie neapărat să le faci înainte de prima ninsoare

Să petreci timp asigurându-te că mașina ta este pregătită pentru iarnă nu numai că te poate ajuta să previi o avarie sau...

Vrei să îți menții angajații fericiți și motivați? Află cum să organizezi un teambuilding de succes!

Dacă și tu ești antreprenor, atunci probabil că știi deja cât de importantă este echipa pe care ți-o formezi și care va...

Ce ingrediente sa incluzi in rutina de ingrijire a pielii pentru rezultate uimitoare

Ingrijirea pielii este importanta atat pentru a avea un ten care sa arate impecabil, cat si pentru a-i pastra sanatatea. In ultimii...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: