Acasă NAȚIONAL Bătălia baronilor. PSD vrea 10 regiuni, PNL se mai gândește

Bătălia baronilor. PSD vrea 10 regiuni, PNL se mai gândește

Premierul Victor Ponta a anunțat la reuniunea de la Mamaia a Biroului Permanent al PSD că în toamnă Guvernul intenționează să modifice Legea 315/1998 privind regiunile de dezvoltare, permițând astfel formarea regiunilor administrative fără a mai aștepta revizuirea Constituției. 

Premierul susține că declanşarea efectivă a procesului de descentraliare şi de pregătire a regiunilor este în opinia lui cel mai important proiect politic, guvernamental și parlamentar, din această toamnă.Șeful executivului susține că trebuie stabilite instituţiile care vor merge de la Guvern către regiuni, către structurile locale, întrucât de la 1 ianuarie 2014 se va intra pe noul exerciţiu financiar al UE şi România trebuie să fie pregătită. În viziunea lui Ponta, cea mai potrivită împărțire regională ar fi cea cu 10 regiuni, marile noutăți fiind înființarea unei așa numite regiuni Sibiu, care voa îngloba județele Sibiu, Alba și Hunedoara, precum și regiunea Dobrogea care va fi compusă din județele Constanța și Tulcea.

Cele 10 regiuni, conform declarațiilor premierului Ponta ar fi:

Regiunea Dobrogea (județele Constanța și Tulcea), Regiunea București-Ilfov (împreună cu Ilfov), Regiunea Sud (Argeș, Prahova,Dîmbovița, Ialomița, Călărași, Giurgiu, Teleorman), Regiunea Sud-Vest (Gorj, Mehedinți, Dolj, Olt), Regiunea Centru (Mureș, Harghita, Covasna,Brașov), Regiunea Nord-Est (Suceava, Neamț, Bacău,Iași, Vaslui, Botoșani), Regiunea Sud-Est (Vrancea, Buzău, Brăila, Galați), Regiunea Nord-Vest (județele Cluj, Sălaj, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Bistrița Năsăud), Regiunea Vest (Timiș, Arad, Caraș-Severin), Regiunea Sibiu (Alba, Hunedoara, Sibiu).

Prin noua hartă a regiunilor, baronii din USL primesc ceea ce vor. Mazăre va avea capitala lui la Constanța, Iohannis va avea la Sibiu capitala unei regiuni, iar Brașovul nu se va mai regăsi în aceeași regiune cu Sibiu, așa că poate deveni fără probleme capitală regională. Pe de altă parte, chiar și această noua hartă aduce dispute, chiar între pesediști, întrucât Prahova câștigă  lupta cu Argeșul, iar Brăila pierde lupta în favoarea județului Vrancea, condus de baronul Marian Oprișan.

Ponta susține că această variantă este cea de lucru din PSD, dar dorește să discute despre ea atât cu partenerii din USL cât și cu politicienii opoziției. Liberalii, prin vocea președintelui Antonescu, se declară însă mai sceptici referitor la proiectul PSD, Crin Antonescu spunând că este mai puțin important dacă vor fi 8, 10 sau 12 regiuni. El susține că este destul de greu de făcut ceea ce dorește PSD, fără revizuirea Constituției. Nu cred că numărul regiunilor este esenţial – spune președintele PNL – ci modul în legătură cu care se gândeşte rearanjarea instituţiilor şi funcţionarea lor, în aşa fel încât regionalizarea să nu însemne complicarea lucrurilor, ci simplificarea lor. Variantele regionalizării sunt în continuare în discuţie.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Pariurile sportive – fenomen de masă și veritabilă industrie accesorie sportului

Sportul continuă să suscite un interes major pentru foarte mulți oameni, atât ca formă de divertisment, prin urmărirea evenimentelor preferate, cât și...

TOP 5 trucuri prin care îți poți îmbunătăți procesul de producție

Procesele de producție simplificate sunt vitale pentru succesul companiilor producătoare. Cu toate acestea, există încă mult spațiu de îmbunătățire în cadrul multor...

Află topul celor 4 calități care îți garantează succesul în viață

Succesul în viață presupune, pe scurt, să te simți împlinită cu situația pe care o ai, independența financiară fiind unul dintre principalele...

Cadourile devin plictisitoare? Iată 4 idei de cadouri de care soțul tău chiar se va bucura

Adesea, atunci când vine vorba de cadouri, este destul de simplu să alegi cadouri pentru femei, dar opțiunile sunt limitate în ceea...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: