Acasă STIRI Bătrânul criminal din Lupeni a vrut să fie cercetat sub control judiciar

Bătrânul criminal din Lupeni a vrut să fie cercetat sub control judiciar

[ad_1]

Lupeneanul care în weekend a înjunghiat un alt bărbat a cerut instanței de judecată să fie cercetat sub control judiciar sau în arest la domiciliu. Judecătorul de drepturi și libertăți i-a respins însă solicitarea.

Arestat preventiv pentru 30 de zile

Bătrânul de 71 de ani din Lupeni, care a înjunghiat un tânăr, va fi cercetat în stare de arest. Acesta a ajuns, duminică, în fața judecătorului de drepturi și libertăți.

”Admite propunerea formulată de către Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, şi în consecinţă: dispune arestarea preventivă a inculpatului SECHEI DUMITRU, pentru infracţiunea omor pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 07 martie 2021 şi până la data de 05 aprilie 2021, inclusiv. Respinge cererea de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu sau cea a controlului judiciar, formulată de inculpat”, este decizia Tribunalului Hunedoara.

Crima, pe fondul consumului de alcool

Anchetatorii spun că crima s-a produs pe fondul consumului de alcool. Bătrânul este cel care s-a predat, anunțând autoritățile despre fapta pe care a comis-o.

”Din cercetările efectuate în cauză, rezultă că la data de 6.03.2021, pe fondul stării de ebrietate în care se aflau, în jurul orelor 13.45-14.00, între inculpatul S.D. și victima A.A.J a izbucnit un conflict spontan care s-a încheiat prin înjunghierea victimei de către inculpat cu un cuțit de bucătărie, în zona inimii, fapt care a cauzat decesul victimei”, spun reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Fapta a avut loc sâmbătă, într-o casă de pe raza municipiului Lupeni.

[ad_2]

Source link

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Vrei să-ți pregătești mașina pentru iarnă? Iată 6 lucruri pe care trebuie neapărat să le faci înainte de prima ninsoare

Să petreci timp asigurându-te că mașina ta este pregătită pentru iarnă nu numai că te poate ajuta să previi o avarie sau...

Vrei să îți menții angajații fericiți și motivați? Află cum să organizezi un teambuilding de succes!

Dacă și tu ești antreprenor, atunci probabil că știi deja cât de importantă este echipa pe care ți-o formezi și care va...

Ce ingrediente sa incluzi in rutina de ingrijire a pielii pentru rezultate uimitoare

Ingrijirea pielii este importanta atat pentru a avea un ten care sa arate impecabil, cat si pentru a-i pastra sanatatea. In ultimii...

Top 3 articole care NU pot lipsi din garderoba unei femei cu stil

Din dorința de a urma ultimele tendințe ale modei, uiți adeseori de stilul personal, cel care de fapt, te scoate din anonimat....

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: