AcasăSTIRIBC Timişoara U23 a câştigat campionatul naţional de tineret!

BC Timişoara U23 a câştigat campionatul naţional de tineret!

BC Timişoara U23 a câştigat Campionatul Naţional de tineret (Liga a II-a) după o victorie muncită în faţa formaţiei similare a lui SCM U Craiova, scor 58-45 (31-25), informeaza siteu-ul banatsport.ro. “Leişorii” salvează astfel onoarea clubului bănăţean în acest sezon.

Totul a decurs în favoarea bănăţenilor în ultima zi a turneului final al CN U23. Mai întâi CSU Ploieşti, prezentă în sală şi încurajând oltenii într-o ultimă speranţă de a ieşi câştigători, au învins dimineaţă 72-54 Mureşul şi astfel timişorenii îşi aveau soarta în propriile mâini. Iar în penultimul joc Dinamo a învins Sibiul cu 93-80.

Tinerii Timişoarei au început bine jocul cu Craiova şi au ajuns în primul sfert la +11 însă oltenii nu au cedat şi au ţinut mereu aproape. Sfertul 2 a început de la 21-11 pentru alb-violeţi şi s-a încheiat cu scorul de 31-25. Al treilea sfert avea să fie însă unu cu adevărat al suferinţei fiind încheiat cu doar trei puncte avans după o serie de greşeli explicabile doar prin obsoseala şi tensiunea acumulată. Ce-i adevărat oltenii au luptat la rândul lor ca şi cum ar fi jucat o adevărată finală şi au reuşit chiar să egaleze în ultima pătrime (scor 42-42). “Leişorii” însă s-au trezit în acel moment şi au sprintat către titlu deşi au rămas pe final fără Toth (5 greşeli). Câteva decizii au iritat oaspeţii dar diferenţa făcută pe final de Milencovici şi compania a fost una clară iar trofeul a fost ridicat acasă. Nu a fost o asistenţă numeroasă într-o după amiază de marţi dar o atmosferă familială pentru tinerii eroi ai Timişoarei.

Clasamentul turneului final U23:

Loc 1: BC TIMIŞOARA

Loc 2: Dinamo Buc.

Loc 3: CSU Ploieşti

Loc. 4: SCM U Craiova

Loc 5: Mureşul Tg. Mureş

Loc 6: CSU Sibiu

Formaţia turneului: Barîş Aktaş (Sibiu), Mihai Vladimir (Dinamo), Georgian Păun (BCT), Vlad Negoiţescu (Ploieşti), George Toth (BCT). Au mai primit premii speciale: Ciprian Ţelinoiu – cel mai bun pasator (Dinamo) şi Vladimir Mihai – cel mai bun jucător şi marcator (Dinamo).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc