Acasă SPORT BC Timişpoara şi-a revenit. Cel puţin momentan

BC Timişpoara şi-a revenit. Cel puţin momentan

prezentare-bc-timisoara-si-meci_307 

Echipa antrenată de Srdjan Jovanovic a simţit din nou gustul victoriei. Prima în acest retur de campionat. “Leii” au trecut cu 94-87 de Energia Rovinari după o partidă pe care au dominat-o de la un capăt la altul. “Mediu” numai bun pentru ca noul transfer al Timişoarei, bosniacul Mujo Tulkovic, să arate cum se descurcă pe parchet.

BC Timișoara a început mai bine jocul contra grupării gorjene și conducea la finele primului sfert cu 26-21. Până la pauza mare, trupa lui Slobodan Nikolic a echilibrat disputa, deși nu a reușit în niciun moment să preia conducerea. Totuși, cele două echipe au intrat la cabine despărțite de doar două puncte, 44-42, după 20 de minute de joc. Ultimele două sferturi au însemnat o gestionare mai bună a jocului de către gazde care şi-au luat astfel revanşa pentru punctele pierdute în tur, în Gorj. “Am avut două săptămâni agitate, deoarece am jucat mai multe meciuri decât orice altă echipă din România, și pot spune că ne prezentăm OK. Îmi felicit jucătorii, nu au făcut cel mai bun joc, dar au luptat și au învins”,a spus Jovanovic la final.

Cel mai bun marcator al meciului a fost, din nou, Zlatko Jovanovic, autor a 24 de puncte. Un aport consistent la victoria „Leilor din Banat” l-a adus și noul-venit Mujo Tuljkovic, bosniacul reușind 17 puncte. O prestație remarcabilă a mai avut și Delvon Johnson, care a reușit un double-double, cu 14 puncte și 12 recuperări. Au mai punctat Popescu – 11, Archie – 8, Căpușan – 4, Jelenic – 2, Tudosă – 2.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: