Acasă CULTURĂ, ARTĂ & MEDIA Biblioteca din Deva acordă "Trofeul Micului Cititor"

Biblioteca din Deva acordă “Trofeul Micului Cititor”

Ajunsă la ediţia cu numărul 33, manifestarea culturală intitulată “Trofeul Micului Cititor”, organizată de către Biblioteca Judeteană “Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, îşi propune să promoveze cartea pentru copii, lectura în rândul tinerilor şi, nu în ultimul rând, dragostea pentru carte.

Astăzi, 30 mai, începând cu ora 10.00, Sala Mare a Centrului Cultural “Drăgan Muntean” din Deva găzduieşte tradiţionala manifestare culturală organizată de către Biblioteca Judeteană “Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva şi sugestiv intitutală Trofeul Micului Cititor.

Vor fi premiaţi cel mai bun autor, cea mai bună editură, cel mai bun ilustrator de carte pentru copii, dar şi cel mai fidel cititor înregistrat la biblioteca noastră. Este o manifestare la care ne aşteptăm să avem o participare impresionantă, a declarat pentru stiridinvest.ro directorul bibliotecii devene, Ioan Sebastian Bara.

UPDATE

Anul acesta, din nou, ca în atâția alți ani, Ziua Internaţională a Copilului am întâmpinat-o și am serbat-o printr-o festivitate devenită tradițională și foarte îndrăgită de noi toți. Ne-am întâlnit din nou cu laureații Trofeului Micului Cititor, un concurs special instituit de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, o manifestare cultural-educativă cu care ne mândrim și pe care o așteptăm an de an. Iată-ne acum la cea de-a XXXIII-a ediție și dorim să ne întâlnim la cât mai multe ediții.

Biblioteca noastră a organizat în ziua de 30 mai 2013, în Sala Mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, festivitatea de premiere a laureaților celei de-a XXXIII-a ediții a tradiționalului concurs Trofeul Micului Cititor. Este un concurs pe care Biblioteca l-a inițiat cu scopul de a dezvolta la cititorii cei mai tineri gustul lecturii, simțul critic în aprecierea unei cărți, simțul estetic. Copiilor li se cere să selecteze, dintre cărțile noi intrate în bibliotecă în ultimul an, cel mai bun autor de cărți pentru copii, cea mai îndrăgită editură de cărți pentru copii și cel mai bun ilustrator de carte pentru copii. De asemenea, pentru atragerea unui număr cât mai mare de cititori tineri, premiem și cel mai fidel cititor al bibliotecii noastre.

Trofeul Micului Cititor reprezintă una dintre modalitățile, o cale ce s-a dovedit în timp foarte eficientă, prin care Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva și-a propus, și a reușit, să stimuleze dragostea pentru lectură, pentru carte, pentru slova tipărită în rândul micilor cititori. Am făcut acest lucru pornind și de la considerentul că acei mici cititori de azi reprezintă publicul adult de mâine, un public care va fi înarmat cu gust, cu simț estetic, cu o bună capacitate de a discerne valoarea unei cărți.

Copiii sunt cei care oferă trofeul lor, al micului cititor, în fiecare an, unei edituri îndrăgite, unui scriitor, unui ilustrator, apreciind astfel munca celor care le aduc pe rafturile bibliotecilor cărţi valoroase şi frumos ilustrate, cărți din care au ce să învețe. Este un bun prilej pentru copii de a face cunoștință cu scriitori, cu editori, cu ilustratori, cu adevărați oameni de carte. Din aceste întâlniri, copiii vor afla cum se naște o carte, ce drum străbate ea de la stadiul de idee, de manuscris, la cartea frumos colorată de pe raftul librăriei sau al bibliotecii. În fiecare an, copiii sunt cei care decid ce editură merită trofeul, care scriitor s-a apropiat cel mai mult de gusturile lor, care ilustrator de carte i-a fermecat cu imaginile lui. Biblioteca a inițiat acest concurs original tocmai pentru a-i face pe tinerii cititori să se apropie de carte și de făuritorii ei. În felul acesta noi, ca instituţie de cultură, ne-am îndeplinit una dintre îndatoririle noastre importante, unul dintre țelurile pe care ni le-am propus: dezvoltarea gustului pentru lectură, cultivarea unor criterii estetice încă de la cea mai fragedă vârstă, stimularea dialogului dintre copii şi scriitori.

Știm bine că în zilele noastre o carte în format clasic, o carte de hârtie, face față cu greu concurenței internetului, iar calculatorul ocupă tot mai mult din timpul elevilor, de multe ori în detrimentul cititului. De aceea, este extrem de important ca noi, împreună cu cadrele didactice să găsim modalitățile de a sădi în sufletele copiilor dragostea pentru carte, bucuria de a răsfoi o carte frumoasă, bine scrisă şi atractiv ilustrată. În fiecare an ne-am întâlnit cu scriitori, fie din judeţ, fie din ţară, lucru care de fiecare dată ne-a onorat, mai ales că scriitorii au venit întotdeauna cu drag și cu bucuria de a se întâlni cu micii cititori.

Trofeul Micului Cititor este și un prilej de cunoaștere, de interacționare și de stabilire a unor solide legături între micii cititori, scriitori, editori, ilustratori, toți aceștia fiind verigile unui veritabil lanț cultural pe care Biblioteca noastră l-a construit de-a lungul celor XXXII de ediții care au avut deja loc.

Anul acesta, la Secțiunea Cel mai bun autor de cărți pentru copii, am avut trei nominalizări:

  • Mariana Țăpuș, autoarea cărții „Altfel de legende pe înțelesul celor mici”, București, Editura Aramis, 2012;
  • Natalia Ciub, autoarea cărții „ABC-ul sănătății”, București, Editura Litera, 2012;
  • Passionaria Stoicescu, autoarea cărții „Pădure, dragă pădure”, București, Editura Ceres, 2012.

Trofeul a fost oferit îndrăgitei scriitoare de carte pentru copii Passionaria Stoicescu.

La Secțiunea Cel mai bun ilustrator de cărți pentru copii, a trebuit să se opteze între:

  • Doina Micu, pentru cartea „Pădure, dragă pădure”, București, Editura Ceres, 2012;
  • Ștefan Filotti, pentru cartea „Altfel de legende pe înțelesul celor mici”, București, Editura Aramis, 2012;
  • Sorin Sorășan, pentru cartea „Morișcă fără frică” de Mike Ormsby, București, Editura Nicoaro Books, 2012.

Câștigătoare a fost declarată Doina Micu pentru cartea „Pădure, dragă pădure”, București, Editura Ceres, 2012.

La secțiunea Cea mai bună editură de cărți pentru copii, dintre editurile Girasol din București, Corint Junior din București și Editura Tehno Art din Petroșani, editura câștigătoare a fost desemnată Editura Girasol din București.

Nu au fost uitați nici cei mai fideli cititori ai bibliotecii noastre, la secțiunea Cel mai fidel cititor câștigătoare a fost declarată eleva Maria Raicu, din clasa a IV-a D de la Școala Eco Europeană „Andrei Șaguna” din Deva. Au fost nominalizați și elevii Ana Maria Berar de la Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”, clasa a VI-a B și Alexandru Gabor de la Colegiul Național „Decebal”, clasa a III-a.

Festivitatea de premiere a fost presărată cu mai multe momente coregrafice oferite de elevii Colegiului Național Sportiv „Cetate” din Deva, multipli campioni naționali, o parte din ei făcând parte din lotul național de gimnastică aerobică al României: dans cu specific irlandez, un trio format din elevele Paula Dobra, Elena Odorog și Lorena Iovan și un foarte expresiv dans intitulat „Comoara piraților”. Întreaga sală a răsplătit cu aplauze evoluția impecabilă a tinerilor dansatori.

Organizarea an de an a Trofeului Micului Cititor nu ar fi posibilă fără implicarea entuziastă a cadrelor didactice, cele care zi de zi au fost alături de elevii lor și le-au insuflat dragostea pentu citit. Nobila lor muncă, devotamentul pe care l-au manifestat pentru educarea și modelarea copiilor pe care îi au în grijă, a fost întotdeauna apreciată de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva. În cadrul acestei festivități, Biblioteca le-a răsplătit pe aceste cadre didactice cu diplome și plachete, semn al recunoștinței pentru munca importantă pe care o depun permanent. Nu putem să nu apreciem pasiunea și priceperea cu care se implică în toate activitățile pe care noi le organizăm cu elevii și pentru elevi, nu putem să nu apreciem preocuparea pe care cadrele didactice o manifestă și în afara clasei față de formarea elevilor și educarea lor în spiritul iubirii de frumos.

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează constant activități pe care le dorim cât mai atractive pentru tinerii cititori, dorind astfel să ne lărgim cercul de prieteni care ne trec pragul. Întâlnirea noastră cu elevii, cu inimoasele cadre didactice, cu scriitorii, cu ilustratorii, cu editurile a fost un prilej de a demonstra interesul crescut al micilor elevi pentru carte, pentru citit. Sala arhiplină ne-a dovedit pe deplin că eforturile noastre nu au fost zadarnice, interesul copiilor pentru astfel de manifestări fiind foarte mare

Îi așteptăm în fiecare an pe copii, de ziua lor, să ne fie alături, să ne bucurăm împreună, în fascinantul univers al cărţii, de comorile pe care acestea le oferă. Este un minunat prilej de a spune şi noi, asemenea poetului, „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!”, vorbe înțelepte și extrem de concludente pentru ceea ce cartea a reprezentat, reprezintă și va reprezenta întotdeauna.

Suntem foarte bucuroși, de asemenea, că avem parteneri de nădejde în aceste activități ale noastre: Consiliul Județean Hunedoara, Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, Colegiul „Ion Mincu” Deva, Colegiul Național Sportiv „Cetate” Deva, Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva, Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva, Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva, Liceul Teoretic „Sabin Drăgoi” Deva, Școala Eco Europeană „Andrei Șaguna” Deva, Școala Primară „Samuel” Deva. Sperăm ca acest cerc al prietenilor noștri din școli să se lărgească an de an, iar la Trofeul Micului Cititor să participe cât mai mulți elevi.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Dorești să excelezi în gaming online? Iată de ce ai nevoie!

Foarte mulți tineri s-au apucat să joace cele mai râvnite jocuri online, fiindcă dacă se ajunge la un anumit nivel, se pot...

Ești însărcinată? Iată cele mai bune decizii pe care le poți lua înainte de venirea copilului pe lume

Fiecare femeie care urmează să devină mămică își dorește să facă totul astfel încât venirea pe lume a copilului să se desfășoare...

Cum înveți să cânți prima ta piesă la o chitară acustică, în mai puțin de o lună

Ți-ai dori să înveți să cânți măcar o melodie ușoară la chitara acustică, suficient cât să-ți impresionezi partenerul/a sau să faci atmosferă...

Te-ai gândit vreodată cât ai pierdut din cauza prejudecăților?

Cu toții ne naștem fericiți, optimiști și acceptând tot ceea ce există în jurul nostru: oameni, insecte, animale, tablouri, culori, flori. Le...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: