AcasăAGRICULTURA & AGRIBUSINESSBihorenii vor legume și fructe ”cu gust și miros”

Bihorenii vor legume și fructe ”cu gust și miros”

Aproape 100 de fermieri bihoreni au participat miercuri la evenimentul de lansare a Asociației pentru Cercetarea și Promovarea Produselor Agroalimentare Crișana, înființată de nouă cadre universitare și mai mulți fermieri, cu scopul de a susține și promova sectorul agroalimentar din Bihor produsele ‘cu gust și miros’ din județ.

‘Vrem ca produsele sănătoase și cu gust ale agricultorilor bihoreni să ajungă pe masa consumatorului bihorean și fără intermediari. Încercăm să creăm o comunitate în care să fie prezenți toți cei interesați, de la consumatori, producători și instituțiile statului cu responsabilități în această zonă, pentru a potența dezvoltarea economică pe partea de agricultură a județului Bihor. Noi avem un potențial ridicat, dar puțin valorificat. Ne dorim să facilităm dezvoltarea comunității din interiorul ei, cu resursele pe care deja oarecum le are,’ a declarat, pvicepreședintele asociației Crișana, Remus Roșca, citat de Agerpres.

Există două categorii mari de grup-țintă pentru asociație: fermierii — pe care vor să îi ajute să producă eficient produse sanogene și consumatorii — care trebuie să aibă acces la produse sănătoase.

Având în vedere că principala problemă a fermierilor este de a-și vinde produsele, primul proiect al asociației va fi amenajarea unor zone delimitate în piețele orădene, unde vor putea vinde doar membrii asociației. Zonele vor fi branduite cu bannere ‘Produs de Bihor pentru bihoreni’.

‘Pentru a oferi calitate, produsele ce vor fi vândute vor trece prin trei filtre: ne vom cunoaște toți producătorii, membri ai asociației, vom vedea în teren cum produc; apoi fermierii se cunosc între ei și vom fi sesizați dacă se apelează la rele practici; al treilea filtru, cel mai obiectiv, vor fi testele de laborator, efectuate, deocamdată, în Cluj-Napoca,’ a precizat vicepreședintele Roșca.

Alt proiect, care se va derula în luna septembrie, în Cetatea Oradea, va fi un târg de prezentare a comunelor din județ și a producătorilor din aceste localități, pentru a-și face cunoscut potențialul turistic al comunei și producătorii, în scopul de a încuraja orădenii să facă turism în propriul județ și să achiziționeze produse agricole de la concetățenii lor. Pe termen mediu se intenționează înființarea unor spații de depozitare în frig, achiziționarea de produse și revânzarea lor.

Asociația are ca scopuri promovarea produselor agroalimentare bihorene, consilierea fermierilor din județ, organizarea de târguri și colectarea produselor de la agricultorii din Bihor în vederea vânzării lor în piețe sau supermarketuri.

La evenimentul de lansare a asociației au participat președintele Camerei Agricole Bihor, Dan Corbuț, directorul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Cristian Buzlea, directorul APIA, Florian Pavel, primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan.

Sursa: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc