Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a votat astăzi noul regulament privind impunerea unor grade maxime explicite de îndatorare pentru creditele acordate persoanelor fizice, o premieră după anul 2007. Măsura va afecta atât creditele ipotecare, cât și pe cele de consum, scrie profit.ro.
Gradul maxim de îndatorare va fi de 40% pentru creditele în lei și 20% pentru cele în euro, indiferent de destinația creditului, consum sau ipotecar. În cazul creditelor ipotecare pentru achiziția unei locuințe, gradul maxim crește cu 5 puncte procentuale în situația în care debitorul nu are sau nu a avut altă locuință proprietate personală. Pragurile nu sunt aplicabile în cazul refinanțărilor.
Băncile și instituțiile financiare nebancare (IFN) pot să depășească această limită pentru debitorii cu venituri mai mari decât salariul mediu pe economie, dar numai pentru credite reprezentând 15% din creditele acordate în trimestrul anterior. Situația creditelor din această categorie se calculează și se raportează trimestrial. Excepția nu se aplică creditelor de peste 250.000 de euro (echivalent în lei). Pragurile vor fi calculate la veniturile nete ale debitorilor.
Noul regulament, care modifică regulamentul 17 din 2012 și este discutat în BNR de circa doi ani, va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2019.
Sursa: profit.ro