Acasă EDITORIAL Bucharest is not Budapest, Transilvania is not Tirol

Bucharest is not Budapest, Transilvania is not Tirol

Dacă stai pe margine și urmărești spectacolul politic îți dai seama că anumite curente, păreri sau luări de poziție pe diverse teme se acutizează, iar tema naționalistă a lui Tokes Laszlo e una dintre ele. Toată presa scrie cum europarlamentarului Tokes îi trebuie protectorat oferit de Ungaria și autonomie pentru Transilvania și Banat. Ca să fie sigur ca lumea îl identifică pe hartă îi trebuie și un steag, poate o mică armată și ceva tunuri cu care să tragă după politicienii impotenți de la București.

Ei bine, dacă spre București e ușor să tragi cu tunuri ipotetice către politicieni impotenți, dinspre Budapesta (apropos, Bucharest is not Budapest, parcă zice o reclamă… sic!) potența naționalistă se vede foarte bine, Ungaria lui Orban Viktor fiind tot mai neliniștită. Nu are a face că premierul Ungariei este tot mai izolat în occident, nu importă nici faptul că temele lui naționaliste sunt dintr-un alt film, unul de secol XIX, important pentru Tokes este că Orban Viktor e alături de el, că îl sprijină și îl ghidează în acțiunile sale, văzându-l deja ca principal exponent transilvan al visului Marii Ungarii pe care UDMR pare că l-a abandonat. Ceea ce nu se vede însă de după sforăielile lui Tokes este sărăcia, lipsa locurilor de muncă, apatia oamenilor față de discursul politic, indiferent dacă sunt de naționalitate română sau oricare alta. Ce nu se mai vede prea bine, este și starea de sațietate a ungurului din Ungaria, sătul de naționalismul desuet al guvernului și dornic de un parcurs cu adevărat prosper și european pentru țara lui. Îl doare-n bască pe ungurul de la Szeged, de la Gyor, Miscloc sau Tokaj de Transilvania cu steag a lui Tokes, când nu are ce pune pe masă copiilor, când politica falimentară a lui Orban a tăiat economia țării și a fugărit investitorii. Chiar nu îl interesează pe ungur că Tokes vrea steag pentru Translvania, dar e foarte interesat să știe că va mai avea un salariu și luna viitoare pentru a-și putea plăti ratele la bănci. Și în Ungaria, ca și în România sunt o mână de fanatici care încă mai speră că ceva se poate schimba, că de impotența politică de la București se poate profita, că se poate provoca ceva care, apoi, să fie exploatat înspre concretizarea visului Ungariei Mari. Pericolul vine însă tocmai din apatia de care aminteam mai sus, combinată cu propaganda de tip hortyst pusă în scenă de la Budapesta. Or, aici, trebuie să atragem atenția asupra unui fapt clar: un pas către realizarea țelului este chiar cel de inițiere a unor dezbateri publice. Dezbaterile respective vor fi preluate de presă, pentru ca apoi să vină cineva și să spună: ”Ei vedeți, chiar avem o problema. Chiar trebuie să o rezolvăm.” Așa se creează o problema acolo unde nu este. E simplu, e vechi și ”manualul de acțiuni subversive” a lui Horty era ingenios în acest sens. Dacă însă facem un mic efort de a cunoaște istoria, vom realiza și faptul că nu trebuie să cădem ca fraierii în plasele întinse de la Budapesta.

Ceea ce trebuie făcut însă este să fim mai atenți la mesajele gen Tokes. Unii au sărit deja că trebuie musai și degrabă arestat. A încălcat vreo lege, vă întreb? Până nu încalcă o lege, nu ai ce să-i faci, iar o eventuală arestare ar duce în ceruri tema naționalistă promovată de el. ”Martiriul” lui Tokes ar fi exact scânteia de care are nevoie propaganada lui. Tokes nu a atins încă nivelul maxim de incompetență, dar o va face, fiți siguri. În fața justiției va ajunge atunci când va încălca o lege. Iar atunci puteți fi siguri că vocea măgarului nu se va auzi la ceruri.

Dar până atunci trebuie să fim foarte clari: Bucharest is not Budapest, Transilvania is not Tirol !

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Care sunt domeniile din Vest în care sunt indispensabili transpaleții?

În fiecare domeniu există anumite lucruri care sunt indispensabile și fără de care munca nu poate fi întreprinsă. Dacă în medicină ai...

Top 3 alegeri excepționale pe care să le faci pentru bucătăria ta modernă

Atunci când vine vorba de amenajat bucătăria, cu siguranță îți dorești cele mai moderne, frumoase și calitative lucruri. După ce te-ai decis...

Iată 3 piese vestimentare care NU trebuie să lipsească din garderoba niciunui bărbat toamna aceasta!

Odată cu venirea sezonului rece, este și momentul să-ți reînnoiești garderoba. Există câteva piese esențiale, de care nu te poți lipsi toamna....

Știai de ce ai nevoie pentru a naviga pe ambarcațiuni cu vele sau motor?

Navigația a însoțit umanitatea încă de la începuturile ei timide. Omul a fost fascinat, uneori, nevoit, alteori, curios, să străbată întinderile de...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: