Acasă SOCIAL Campanie de prevenire a criminalităţii în şcolile din Timiş

Campanie de prevenire a criminalităţii în şcolile din Timiş

În fiecare zi, în şcolile din România se înregistrează, în medie, 45 de cazuri de violenţă. În judeţul Timiş, numărul altercaţiilor între elevi este mai scăzut, dar, pentru ca lucrurile să nu scape de sub control, autorităţile au început o campanie de prevenire a criminalităţii în unităţile de învăţământ.

Poliţiştii vor merge în şcoli unde vor vorbi cu elevii şi cu profesorii, pentru a stabili un plan de combatere a violenţei. „În mediul şcolar, violenţa a fost, este şi va fi prezentă, dar în judeţul Timiş îmbracă forme foarte uşoare, de la acele îmbrânceli până la mici gesturi de agresivitate.

Noi încercăm, prin colegii noştri, prin cadre didactice şi prin conducerile instituţiilor de învăţământ, să găsim mijloacele prin care să-i informăm şi să-i determinăm pe potenţialii infractori să renunţe, iar pe potenţialele victime, să adopte o atitudine antivictimală corectă”, a declarat comisarul şef Tiberiu Pistrui, şeful Serviciului de Prevenire şi Combatere a Criminalităţii din cadrul IPJ Timiş,.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Pariurile sportive – fenomen de masă și veritabilă industrie accesorie sportului

Sportul continuă să suscite un interes major pentru foarte mulți oameni, atât ca formă de divertisment, prin urmărirea evenimentelor preferate, cât și...

TOP 5 trucuri prin care îți poți îmbunătăți procesul de producție

Procesele de producție simplificate sunt vitale pentru succesul companiilor producătoare. Cu toate acestea, există încă mult spațiu de îmbunătățire în cadrul multor...

Află topul celor 4 calități care îți garantează succesul în viață

Succesul în viață presupune, pe scurt, să te simți împlinită cu situația pe care o ai, independența financiară fiind unul dintre principalele...

Cadourile devin plictisitoare? Iată 4 idei de cadouri de care soțul tău chiar se va bucura

Adesea, atunci când vine vorba de cadouri, este destul de simplu să alegi cadouri pentru femei, dar opțiunile sunt limitate în ceea...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: