Acasă CULTURĂ, ARTĂ & MEDIA Cărți cu prețuri reduse

Cărți cu prețuri reduse

Fidelă unei tradiții de peste patru ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează un nou stand de carte cu vânzare ce va funcționa în incinta Secției de Artă și Carte Franceză a bibliotecii.  În perioada 7 august – 7 septembrie 2014, Editura „Cetatea de Scaun” din Târgoviște își va prezenta oferta de carte pentru publicul iubitor de lectură.  

Înființată în anul 2002, vreme de peste un deceniu, Editura „Cetatea de Scaun” din Târgoviște și-a creat un brand inconfundabil, bazându-se pe cuvintele de ordine: valoarea, seriozitatea și probitatea științifică a autorilor, români și străini, pe care îi publică editura. Colecțiile de bază ale Editurii „Cetatea de Scaun” cuprind cărți din domeniul istoriei și arheologiei. Astfel, cititorii vor avea prilejul să descopere titluri extrem de interesante și incitante de la cărți referitoare la  istoria romană, epoca merovingiană, istoria Asăneștilor, a Bizanțului, până la cărți de istorie contemporană, remarcându-se titluri ce oglindesc perioada comunistă din Europa și din România, cu toate consecințele ei. Deosebit de tentante sunt titlurile legate de aspecte diplomatice, memoriile unor diplomați, generali, oameni politici (Grigore Gafencu, Ioan Hudiță, gen. Gârbea, Titu Maiorescu, Vintilă Brătianu, Victor Slăvescu etc.), cărți care se ocupă de războaiele secrete și culisele spionajului, relațiile României cu diverse state (Spania, Franța, Turcia, Danemarca, statele balcanice etc.), radiografia comunismului românesc (Eugen Denize), doctrine politice etc. Demne de remarcat sunt volumele de documente destinate studierii diverselor epoci din istoaria României. Pe lângă aceste teme, la standul Editurii „Cetatea de Scaun” se pot găsi cărți de religie-spiritualitate, critică literară, roman și poezie, sociologie, precum și lucrări dedicate județului Dâmbovița (monografia județului).

Pasionații de grădinărit, la rândul lor, vor găsi o foarte bogată ofertă de titluri din seria „În grădină”.

Pe lângă volumele publicate de editură, se pot găsi și numere recente din publicația „Valahian Journal of Historical Studies”, revistă de istorie ce apare la Târgoviște.

La standul Editurii „Cetatea de Scaun”, cititorii vor beneficia de o reducere de preț cu 30% pentru orice titlu achiziționat. 

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Iată 3 piese vestimentare care NU trebuie să lipsească din garderoba niciunui bărbat toamna aceasta!

Odată cu venirea sezonului rece, este și momentul să-ți reînnoiești garderoba. Există câteva piese esențiale, de care nu te poți lipsi toamna....

Știai de ce ai nevoie pentru a naviga pe ambarcațiuni cu vele sau motor?

Navigația a însoțit umanitatea încă de la începuturile ei timide. Omul a fost fascinat, uneori, nevoit, alteori, curios, să străbată întinderile de...

Află când și cum să alegi primul telefon al copilului tău!

După o anumită vârstă, cei mai mulți dintre copii își doresc propriul telefon mobil și încep să își copleșească părinții cu rugăminți...

Top 5 sfaturi de fashion de la femeile din Vest

Fiecare femeie în parte are stilul propriu și unic de a se îmbrăca, comporta, gesticula și mânca, de exemplu. Cu toate acestea,...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: