Acasă ADMINISTRATIE

ADMINISTRATIE

Activitate oprită, două zile, la permise şi înmatriculări auto

Examenele teoretice pentru obţinerea permiselor de conducere auto vor fi oprite în zilele de 19 şi 22 octombrie, potrivit unui anunţ al Serviciul de...

Salariatii Primăriei Petroşani tremură pentru salarii

    Circa 300 de angajaţi ai Primăriei Petroşani vor fi nevoiţi să trăiască cu un salariul redus cu 25 la sută, după ce Curtea...

Constructorii autostrăzii trebuie să repare drumurile judeţene pe care le-au distrus

Drumurile judeţene afectate de lucrările la autostrada Deva-Orăştie vor fi reparate până la sfârşitul lunii octombrie. Este vorba de acele porţiuni de drum care...

Cursuri pentru angajaţii MAI, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

Mai mulţi ofiţeri, subofiţeri, agenţi de poliţie şi personal civil din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) participă, timp de trei săptămâni, la un...

Angela Stoica, viceprimarul din Vulcan, a demisionat

Primarul Gheorghe Ile a declarat că viceprimarul Angela Stoica și-a trimis în această dimineaţă, prin fax, demisia din cadrul consiliului local. Mai mult, aceasta...

Șef nou la IPJ Arad

Ministrul Mircea Duşa l-a numit pe Ioan Tamaş în funcția de şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad. Comisarul şef de poliţie Ioan Tamaş...

Impozitele locale ar putea crește în 2013

Ministerul Finanțelor Publice a propus Guvernului un proiect de hotărâre potrivit căruia - conform legii - se permite autorităților locale majorarea impozitelor locale cu...

Ultima zi pentru plata impozitelor și taxelor locale

Taxele şi impozitele locale se mai pot achita doar mâine, 1 octombrie, fără majorări. Dările pe locuinţe, terenuri şi maşini se plătesc anual, în...

Se redeschide Centrul Recreaţional din Hunedoara

Centrul Recreaţional din Hunedoara se redeschide mâine,  el redevenind funcţional chiar de Ziua Mondială a Vârstnicilor. Tot cu această ocazie, Primăria va premia cuplurile care au...

Președintele CJH, la Bruxelles

Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, va participa luni, 1 octombrie 2012, la Bruxelles, la şedinţa Comisiei NAT (Comisia pentru Resurse Naturale) din...

Biciclete oferite gratuit de Primăria Deva

Primăria municipiului Deva pune la dispoziţia iubitorilor de mişcare 130 de biciclete care pot fi închiriate gratuit, pe baza unui act de identitate. Bicicletele...

Reabilitare cu bani germani pentru liceele Lenau, Calderon şi Loga din Timişoara

Liceele Lenau, Calderon şi Loga din Timişoara vor fi reabilitate cu bani germani. Banca de Credit pentru Reconstrucţie a Germaniei oferă Primăriei 5 milioane...
- Advertisment -

Most Read

3 sfaturi pentru a-ți crea o baie uimitoare

Băile sunt, în general, mult mai mici decât, să zicem, o bucătărie, o cameră de zi sau un dormitor, ceea ce înseamnă...

Măsuri decise de CJSU Alba pentru comunele Noșlac și Sohodol. Ce restricții trebuie respectate

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba a decis miercuri măsuri pentru comunele Noșlac și Sohodol. Acestea intră în vigoare de joi, 22...

Comentarii

comentarii