Acasă CULTURĂ, ARTĂ & MEDIA Cenaclu literar la Deva

Cenaclu literar la Deva

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici, Departamentul Critică și Creație Literară, aduc la cunoștința celor interesați că în spațiul în care este organizat „Al Treilea Spațiu al Cetățeniei Active Deva”, din incinta Deva Mall, etajul al doilea, va funcționa un cenaclu literar.

Conceput sub genericul „Sămânța ta de vorbă”, cenaclul își propune să depisteze talentele literare ale elevilor din școlile devene, dar nu numai.

Cei doi moderatori ai cenaclului – Elena Morar și Dumitru Tâlvescu – vor crea ambianța necesară, atmosfera propice unui cenaclu literar autentic, vor atrage tinerii înzestrați și preocupați de creația literară.

Cenaclul va funcționa începând cu data de 19 mai 2016, în prima și a treia zi de joi a fiecărei luni, de la ora 1600. Acest cenaclu își propune să fie o veritabilă punte de legătură între toți tinerii care doresc să scrie, să publice și să se afirme, pe de o parte, și scriitorii cu experiență, care le pot îndruma pașii pe drumul literaturii, pe de altă parte.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Cum transformi bucătăria bunicii într-un spațiu modern, fără să renunți la farmecul copilăriei

Copilăria înseamnă pentru mulți perioada petrecută în casa bunicilor. O mulțime de sentimente frumoase îi copleșesc, așa că nu e de mirare...

3 moduri inedite prin care îți poți reduce stresul prin cumpărături inteligente

Probabil știi deja că atunci când ești stresată preferi să faci o sesiune de cumpărături fie, online, fie vizitând magazinele unui centru...

Este grădina ta pregătită pentru temperaturi scăzute? Iată 4 lucruri pe care să le faci iarna

Din momentul în care iarna își intră în drepturi și temperaturile foarte scăzute sunt prezente din ce în ce mai des, grădina...

Îți plac sporturile de iarnă? Află cum poți să nu te expui riscurilor accidentelor pe pârtie!

Sporturile de iarnă reprezintă unele dintre cele mai plăcute activități din sezonul rece, iar un cer albastru, soarele și cele mai bune...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: