Acasă CULTURĂ, ARTĂ & MEDIA Centenarul unui mare povestitor - Alexandru Mitru

Centenarul unui mare povestitor – Alexandru Mitru

Chiar în ziua în care s-au împlinit o sută de ani de la nașterea marelui povestitor și autor de cărți pentru copii, Alexandru Mitru, la 6 noiembrie 2014, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat un eveniment cultural intitulat Centenar Alexandru Mitru. Evenimentul a fost dedicat cu precădere elevilor din clasele V-VI de la gimnaziile din Deva.

Am considerat oportun să consacrăm un eveniment special scriitorului Alexandru Mitru, întrucât el a fost și continuă să fie autorul român de literatură pentru copii cel mai îndrăgit. Cărțile lui se bucură de același succes precum operele lui Jules Verne, Karl May, Alexandre Dumas-tatăl etc. Alexandru Mitru este scriitorul ale cărui cărți au fost citite cu pasiune de generații întregi de copii și adolescenți, operele lui fiind nelipsite din bibliotecile bunicilor și părinților noștri, iar zeci de generații de tineri au citit pe nerăsuflate, cu pasiune, celebrele sale povestiri. Prin aceste cărți au prins viață zeii Olimpului pe care i-am cunoscut îndeaproape, am trăit cu emoție atâtea și atâtea episoade celebre: nașterea lui Zeus, a lui Poseidon, a lui Hades, viața zeițelor Afrodita, Artemis și Atena, am urmărit cu uimire muncile lui Hercule, vitejiile lui Prometeu, isprăvile lui Ulise și episoade din Războiul troian. Toate acestea ne-au fost, mai târziu, de folos ca să înțelegem marile capodopere ale literaturii universale, piesele tragicilor greci, romane și piese de teatru inspirate din mitologia greco-romană. Tot la fel, marii eroi de legendă – Roland, Cidul, Tristan, Siegfried, Arthur și cavalerii Mesei Rotunde etc. – au prins viață în nemuritoare pagini semnate Alexandru Mitru, un scriitor-povestitor de geniu, cu un stil accesibil, plăcut, cu o dorință evidentă de a duce la lumină fapte și eroi de legendă.

Ținuturile noastre românești au ocupat și ele un loc important în creația lui Alexandru Mitru, legendele Carpaților, eroii noștri populari, fapte de vitejie petrecute pe aceste meleaguri fiind povestite cu același har.

Alexandru Mitru s-a născut la Craiova, la 6 noiembrie 1914, a făcut studiile medii la Liceul „Frații Buzești”, a urmat apoi facultățile de Științe (1935) și Litere și Filosofie (1940) ale Universității din București. A fost profesor la Liceul „Gheorghe Lazăr” din București, unde a condus cenaclul literar „Luceafărul”. Preocupările literare și le-a valorificat prin colaborarea la principalele reviste literare ale vremii („Ramuri”, „Universul literar”, „Lumea copiilor”, „Flacăra”, „Gazeta literară”) și prin publicarea unui număr mare de cărți pentru copii și tineret. A debutat în anul 1932, cu nuvela „Păpușa”. Este autorul unor binecunoscute volume de basme: „Copiii muntelui de aur” (1954), „În țara legendelor” (1956), „Basmele mării” (1957), „Palatul de argint” (1957). Mitologia greco-romană a fost una dintre marile sale pasiuni și a făcut-o accesibilă celor tineri în volumele „Isprăvile viteazului Heracle” (1959) și „Legendele Olimpului” (1960-1962), aceasta din urmă fiind una dintre cele mai îndrăgite cărți ale sale. La fel de celebre sunt și cele două volume intitulate „Din marile legende ale lumii” (1963-1965), cărți scrise într-un stil plăcut, atractiv, care i-au familiarizat pe tinerii cititori cu marii eroi ai legendelor universale.

Alexandru Mitru a scris și povestiri pentru copii și tineret : „Păpușa” (1932), „Albumul de geografie” (1951), „Flori pentru Mihaela” (1964), „Săgeata căpitanului Ion” (1967), „Vulturii de foc” (1970), „Domnul din Vladimiri” (1971), „Joc” (1977), „Dansez cu tine” (1981).

Istoria națională și legendele românești au fost și ele sursă de inspirație pentru numeroase cărți semnate de Alexandru Mitru: „Copiii muntelui de aur” (1954), „În țara legendelor” (1956), „Palatul de argint” (1957), „Basmele mării” (1957), „Săgeata căpitanului Ion” (1967), „Vulturii de foc” (1970).

Alexandru Mitru a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor în 1967 și Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române pe anul 1968.

În 1976 i s-a conferit „Placheta Premiului European pentru întreaga operă și merite deosebite în literatura pentru copii și tineret”.

Elevii prezenți în sală au putut cunoaște viața și creația acestui mare scriitor român care a considerat că literatura pentru copii și tineret este la fel de importantă ca marea literatură, că tineretul merită cărți scrise cu talent, că eroii și legendele pot oferi întotdeauna modele de viață, modele etice pentru cei tineri. De aceea, cărțile lui Alexandru Mitru nu îmbătrânesc niciodată, ele au aceeași prospețime ca acum o jumătate de secol, atunci când au fost scrise, că un mare scriitor este veșnic actual și fiecare generație de cititori se regăsește în câte o părticică din cărțile semnate de Alexandru Mitru. De asemenea, oricine dorește să stăpânească solide cunoștințe de cultură generală trebuie să aibă printre lecturile sale cărțile lui Alexandru Mitru, cărți care întregesc cunoștințele dobândite la școală.

Viața și opera lui Alexandru Mitru au fost prezentate în fața elevilor, la final fiind adresate întrebări din prezentarea făcută, iar răspunsurile corecte au fost răsplătite cu premii în cărți și diplome oferite de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Dorești să excelezi în gaming online? Iată de ce ai nevoie!

Foarte mulți tineri s-au apucat să joace cele mai râvnite jocuri online, fiindcă dacă se ajunge la un anumit nivel, se pot...

Ești însărcinată? Iată cele mai bune decizii pe care le poți lua înainte de venirea copilului pe lume

Fiecare femeie care urmează să devină mămică își dorește să facă totul astfel încât venirea pe lume a copilului să se desfășoare...

Cum înveți să cânți prima ta piesă la o chitară acustică, în mai puțin de o lună

Ți-ai dori să înveți să cânți măcar o melodie ușoară la chitara acustică, suficient cât să-ți impresionezi partenerul/a sau să faci atmosferă...

Te-ai gândit vreodată cât ai pierdut din cauza prejudecăților?

Cu toții ne naștem fericiți, optimiști și acceptând tot ceea ce există în jurul nostru: oameni, insecte, animale, tablouri, culori, flori. Le...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: