Acasă STIRI Centru de vaccinare la Vulcan

Centru de vaccinare la Vulcan

[ad_1]

Un centrul de vaccinare va funcționa, de luna viitoare, și în municipiul Vulcan. Conducerea primăriei a vrut să vină în sprijinul locuitorilor, astfel că a făcut demersuri la Prefectură și Direcția de Sănătate Publică Hunedoara.

Centrul, deschis în aprilie

Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan, spune că era necesar ca și la Vulcan să funcționeze un centru pentru vaccinarea populației.

”Am fost la prefect personal, am vorbit și cu directorul DSP. Sunt foarte mulți oameni în vârstă în municipiul Vulcan care nu pot ajunge la centre de vaccinare din alte localități. Am găsit înțelegere și astfel, de luna viitoare, va funcționa un centru de vaccinare în municipiul Vulcan. Am vrut să venim în sprijinul locuitorilor din Vulcan și tocmai de aceea am făcut acest demers”, a declarat primarul Cristian Merișanu.

Edilul a precizat că fluxul de vaccinare va fi amenajat în incinta Cinematografului Luceafărul.

”Am început deja să achiziționăm cele necesare pentru amenajarea centrului de vaccinare. Sperăm ca într-o zi-două să finalizăm amenajarea, ca apoi centrul să poată fi autorizat, astfel încât să fie funcțional de la 1 aprilie”, a mai spus primarul Cristian Merișanu.

Directorul DSP Hunedoara, Sebastian Mezei a confirmat că și la Vulcan va fi deschis, luna viitoare, un centru de vaccinare. Vaccinarea se va face în funcție de vaccinul care va fi disponibil la acel moment.

Conform lui Merișanu, doctorul Remus Hîrsan se va ocupa de partea medicală, el fiind și cel care va constitui echipa care va lucra la centrul de vaccinare.

 

[ad_2]

Source link

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Dorești să excelezi în gaming online? Iată de ce ai nevoie!

Foarte mulți tineri s-au apucat să joace cele mai râvnite jocuri online, fiindcă dacă se ajunge la un anumit nivel, se pot...

Ești însărcinată? Iată cele mai bune decizii pe care le poți lua înainte de venirea copilului pe lume

Fiecare femeie care urmează să devină mămică își dorește să facă totul astfel încât venirea pe lume a copilului să se desfășoare...

Cum înveți să cânți prima ta piesă la o chitară acustică, în mai puțin de o lună

Ți-ai dori să înveți să cânți măcar o melodie ușoară la chitara acustică, suficient cât să-ți impresionezi partenerul/a sau să faci atmosferă...

Te-ai gândit vreodată cât ai pierdut din cauza prejudecăților?

Cu toții ne naștem fericiți, optimiști și acceptând tot ceea ce există în jurul nostru: oameni, insecte, animale, tablouri, culori, flori. Le...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: