Acasă ADMINISTRATIE Cetatea Deva se va redeschide pentru turiști de la 1 aprilie

Cetatea Deva se va redeschide pentru turiști de la 1 aprilie

Cetatea Deva se va redeschide pentru turiști începând din 1 aprilie, după mai bine de trei ani de lucrări de reabilitare și cheltuirea a nu mai puțin de 38,42 milioane lei.

După trei ani în care turiștii care veneau să viziteze Cetatea Devei aveau posibilitatea de a urca doar până la o mică zonă de belvedere, autoritățile locale din municipiu au anunțat astăzi că lucrările de reabilitare ale monumentului au fost finalizate, iar accesul în Cetate va fi permis începând din 1 aprilie.

Primarul Devei, Petru Mărginean, a declarat că administrația locală lucrează la o strategie pentru dezvoltarea ofertei turistice a Cetății Deva, aici urmând să se desfășoare mai multe evenimente culturale. Între acestea s-ar putea număra și festivalul de operă în aer liber ”Opera Nights”.

Conform edilului Devei, între zidurile Cetății vor putea fi organizate expoziții în Camera Bastionului, Camera Artileriștilor sau la porțile de intrare, administrația locală propunându-și ca monumentul să atragă peste 300.000 de turiști în acest an.

”Dacă anul trecut am avut circa 130.000 de turiști, eu vă asigur că în acest an numărul acestora va ajunge la 300.000. Acest monument istoric freamătă de legende, de povești, iar acestea trebuie puse în valoare!, a declarat primarul Mărginean.

În ceea ce privește oferta actuală a monumentului istoric, managerul proiectului, Elena Stelczner, a precizat că există mai multe trasee pe care turiștii pot vizita Cetatea Deva. Accesul se poate face pe jos sau cu telecabina, de la poalele Cetății.

”Sunt mai multe trasee de vizitare ale Cetății, fie cu pornire pe jos de la poarta 1 și urcare pe o scară cu 217 trepte. Se poate ajunge până la platforma și camera artileriei. Apoi se poate veni în incinta 2 și se pot vedea bastionul și scara semicirculare. Un alt traseu se poate ajunge cu telecabina până la incinta 3 și apoi traversat spre incinta 2”, a explicat Stelczner.

Lucrările de reabilitare a Cetății Deva au costat 38,42 milioane lei, din care 21,96 milioane lei au fost asigurați din Fondul European de Dezvoltare Regională, 3,35 milioane lei au venit de la bugetul de stat, iar Primăria Deva a contribuit cu o cofinanțare de 516.844 lei.

Autoritățile locale speră ca, de anul viitor, să poată începe o nopuă serie de lucrări de reabilitare și în incinta 1 a Cetății, care nu a fost cuprinsă în proiectul inițial, finanțat de Uniunea Europeană.

Sursa: Agerpres

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

3 moduri inedite prin care îți poți reduce stresul prin cumpărături inteligente

Probabil știi deja că atunci când ești stresată preferi să faci o sesiune de cumpărături fie, online, fie vizitând magazinele unui centru...

Este grădina ta pregătită pentru temperaturi scăzute? Iată 4 lucruri pe care să le faci iarna

Din momentul în care iarna își intră în drepturi și temperaturile foarte scăzute sunt prezente din ce în ce mai des, grădina...

Îți plac sporturile de iarnă? Află cum poți să nu te expui riscurilor accidentelor pe pârtie!

Sporturile de iarnă reprezintă unele dintre cele mai plăcute activități din sezonul rece, iar un cer albastru, soarele și cele mai bune...

3 industrii care au prosperat pe timpul pandemiei

Pandemia cauzata de noul coronavirus SARS-CoV-2 a afectat economiile tuturor tarilor din intreaga lume. Multe industrii au avut de suferit, iar numarul...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: