Acasă ADMINISTRATIE Circulație mai facilă pe drumurile din Deva, după inaugurarea sistemului de management...

Circulație mai facilă pe drumurile din Deva, după inaugurarea sistemului de management al traficului rutier

Municipiul Deva este al șaselea oraș din România care are, începând de astăzi, are un sistem integrat de management al traficului, după ce a fost finalizată o investiție  cu o valoare de 13,38 de milioane de lei, bani europeni. Semafoarele sunt interconectate și ”învață” singure cum să optimizeze traficul, în funcție de numărul de mașini care trec într-un punct la un anumit interval de timp. Mai mult, dintr-un centru  de comandă și control instalat la sediul Poliției Locale Deva, autoritățile  pot optimiza în timp real anumite intersecții pentru a fluidiza traficul.

Primarul municipiului Deva, Petru Mărginean, a inaugurat astăzi sistemul de management al traficului rutier în oraș, un proiect început în 2011 și care are o valoare de 13,38 de milioane de lei. Banii vin din fonduri europene nerambursabile, iar Deva este al șaselea oraș din România care are un astfel de sistem funcțional. Cu toate că devenii nu au fost foarte încântați de zecile de semafoare instalate în oraș, autoritățile spun că în următoarele două săptămâni sistemul va ”învăța” traficul și va elabora în mod automat hărți și tipare de circulație rutieră și pietonală pentru fiecare intersecție, adaptându-se apoi valorilor acestora. Sistemul este ultra-modern, complet automatizat, arterele de circulație din oraș fiind împânzite cu peste 200 de senzori care transmit date în timp real în punctul de comandă și control amplasat la sediul Poliției Locale Deva, permițând astfel computerelor care conduc sistemul să ia decizii și să acționeze instantaneu pentru fluidizarea traficului. Sistemul are, practic un mod complet automatizat de lucru, stare în care traficul este monitorizat , este prognozat pe baza hărților și tiparelor stocate, iar sistemul își optimizează strategia de control pentru a oferi eficiență maximă și timp minimi de așteptare în trafic. Pe de altă parte, operatorii de la centrul de comandă pot oricând prelua controlul și pot genera comenzi pentru întreg sistemul sau numai pentru anumite intersecții.

Sistemul de management al traficului rutier este interconectat și cu sistemul de supraveghere urbană, acest proiect fiind la rândul său în etapa finală de execuție și urmând a fi dat în folosinâță la finalul lunii august. 63 de camere video de mare rezoluție sunt ”ochii” polițiștilor locali, ele urmând a le permite acestora să eficientizeze și tiparele de trafic din intersecțiile orașului.

[blockquote style=”style-2″ icon=”none”]Aș vrea să îi îndemn pe concetățenii mei să aibă încă puțină răbdare, pentru a putea să vadă beneficiile acestui sistem. Sunt convins că odată cu începerea școlii, în toamnă, se va vedea cu adevărat utilitatea lui. Mi s-a reproșat prin oraș că am împânzit Deva cu semafoare care sunt inutile. Ei bine, sunt sigur că toată lumea se va convinge în scurt timp de utilitatea lor. În toate orașele unde au fost instalate astfel de sisteme, timpii de așteptare în intersecții s-au redus semnificativ, șoferii înțelegând că, dacă respectă vitezele legale de deplasare, sunt ”bonusați” cu culoarea verde a semaforului, a spus primarul Petru Mărginean.[/blockquote]

Atât șefii de la Rutieră, cât și reprezentanții ISU, ai Jandarmeriei și Ambulanței, s-au declarat încântați de sistemul de management al traficului din Deva, generalul Viorel Sălan, șeful Inspectoratului Județean de Jandarmi Hunedoara declarând chiar că și-ar dori ca sistemul să fie extins la nivelul întregului județ Hunedoara. Comisarul Cristian Popşor, şeful Biroului de Poliţie Rutieră, a declarat la rândul său că munca polițiștilor va fi mai ușoară de acum înainte, sistemul având și un important rol de prevenție a accidentelor de circulație.

Comentarii

comentarii

3 COMENTARII

  1. Am asteptat la semaforul de la Piata. 80% dintre pietoni au trecut pe rosu. Sunt sigura ca se vor obisnui si vor fi multumitori celor carora le pasa de integritatea lor fizica.

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Sfaturi pentru vestici: TOP 5 lucruri pe care trebuie să le iei zilnic cu tine în perioada verii

Atunci când trebuie să mergi la birou, în parc sau la plimbare, trebuie să-ți faci o listă cu produsele de care poți...

5 lucruri pe care NU le știai despre WINDSURFING, cel mai spectaculos sport estival

Mulți dintre cei care au încercat windsurfing-ul au declarat că acesta aduce senzații de neuitat și că adrenalina pe care o oferă...

Cât trebuie, de fapt, să stea un laptop la încărcat? Care sunt recomandările experților?

După ce ai achiziționat un laptop sau o baterie nouă pentru cel vechi, specialiștii recomandă încărcarea pentru cel puțin 24 de ore....

Ești o persoană rușinoasă? Iată CUM treci peste timiditate și prejudecăți!

Deși persoanele timide tind să nu creeze mai niciodată probleme sau neplăceri celor din jur, multe dintre ele și-ar dori să scape...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: