Acasă JUSTIȚIE Comisia de Etică a Universităţii de Vest Timișoara a început verificarea doctoratului...

Comisia de Etică a Universităţii de Vest Timișoara a început verificarea doctoratului lui Kovesi

Comisia de Etică a Universităţii de Vest a început verificarea doctoratului Laurei Codruţa Kovesi, informația fiind confirmată de către purtătorul de cuvânt al UVT, Florin Jurcă,. Acesta a declarat că a fost primită o solicitare din partea Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) pe această speță.

În ceea ce priveşte informaţiile recente, vehiculate în presă, potrivit cărora teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi ar fi fost verificată, la nivelul Comisiei de Etică, cu softul anti-plagiat, Jurcă a răspuns că nu s-a apelat la acest mijloc.

În ceea ce priveşte procedura ce a urmat după ce UVT a anunţat, pe 3 octombrie, că va demara verificări în privinţa suspiciunilor de plagiat din teza şefei DNA, potrivit rectorului Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Pirtea, Consiliul Studiilor Universitare Doctorale din cadrul Universităţii a analizat punctele de vedere primite de la Şcoala Doctorală de Drept şi le-a transmis comisiei, care în acest moment îşi desfăşoară activitatea şi analizează teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi.

Sursa: Mediafax

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Pantofii tăi sunt prea strâmți? TOP 6 moduri de a-i lărgi, pe care NU le știai!

Există milioane de perechi de pantofi pe piață. Trebuie doar să îți rezervi timp pentru a fi sigur că pantofii pe care...

România este clasată pe ultimul loc la reciclarea deșeurilor în UE. Din 2020, riscăm amenzi de 200.000 euro pe zi!

    Din 2020, România trebuie să ajungă la o rată de reciclare de minimum 50%. Imposibil, în acest moment, însă Curtea de Justiție...

Vrei să crești un copil inteligent? Investește în jucăriile potrivite!

Tot mai mulți părinți se mândresc cu nivelul de inteligență al copiilor lor și o pun pe seama moștenirii genetice sau a...

TOPul cautarilor globale în Google în 2019 – Cum arată lumea prin filtrul motorului de căutare?

Liderul in domeniul motoarelor de cautare, Google, a facut publice cele mai cautate expresii, cuvinte si subiecte din anul 2019. Datele au...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: