AcasăSTIRIComisionul pentru lucrările funerare, perceput de administratorul cimitirului din Alba Iulia, REDUS....

Comisionul pentru lucrările funerare, perceput de administratorul cimitirului din Alba Iulia, REDUS. Reclamații ale cetățenilor

[ad_1]

Consiliul Local Alba Iulia modifică din nou comisionul pe care îl încasează firma privată care administrează cimitirul din oraș.

În decembrie 2020, consilierii au decis că monumentele funerare pot fi amenajate de aparținătorii persoanelor decedate în regim propriu, nu doar prin intermediul firmei respective.

Totuși, societatea care administrează cimitirul urma să primească un comision de 15% din valoarea lucrării, fără să facă nimic.

După ce au apărut reclamații legate de acest lucru, pe ordinea de zi Consiliului Local Alba Iulia a apărut un proiect de hotărâre pentru reducerea acestui procent, la 5%. 

În ședința din 22 decembrie 2020, la solicitarea Prometeu SRL, Consiliul Local Alba Iulia a aprobat modificarea unor tarife practicate de firma care administrează Cimitirul Municipal, pentru activitățile în această locație, precum și modificarea regulilor pentru lucrări funerare.

Astfel, potrivit HCL 365/2020, lucrări funerare pentru cavouri subterane/supraterane, borduri, monumente funerare sau alte amenajări se pot face și de aparținătorii persoanelor decedate sau de către beneficiarii unor locuri de înhumare, prin intermediul unor persoane juridice sau persoane fizice autorizate, care au ca obiect de activitate realizarea de construcții, pe baza unui contract între cele două părți, cu condiția achitării către Administraţia Cimitirului a unui comision de 15% din valoarea acestui contract.

Adică, pentru amenajarea locului de înhumare, se poate apela și la firme sau persoane fizice autorizate, nu doar la Administrația Cimitirului.

Comisionul cerut însă a fost considerat prea mare și au fost transmise sesizări în acest sens, de către firmele care execută lucrări funerare.

Astfel că firma care administrează Cimitirul a solicitat reducerea comisionului de la 15% la doar 5%.

Administrația Cimitirului arată că în sesizările primite se precizează, referitor la comisionul amintit, că acesta nu se aliniază celor din celelalte cimitire (parohiale) și că este în unele cazuri și de trei ori mai mare.

”Exemplu de calcul: un cavou simplu se execută cu aproximativ 10.000 lei, comisionul din cimitirul parohial este de 350 lei adică 3,5% din valoarea lucrării, iar în Cimitirul Municipal, conform HCL 356/2020 ar fi de 1.500 de lei, iar după noua propunere ar fi de 500 de lei” – se arată în adresa firmei.

HCL 156/2011 – fragment din Regulamentul de administrare și funcționare al Cimitirului Municipal Alba Iulia:

”Art.31. La locurile de înhumare se pot executa următoarele lucrări:

a) cavouri subterane, borduri, monumente funerare sau alte amenajări cu respectarea condiţiilor prezentului regulament

b) cavouri supraterane, obeliscuri

Art.32. Autorizarea lucrărilor funerare se face potrivit legii, după cum urmează:

– cavouri supraterane, obeliscuri – de Primăria Municipiului Alba Iulia

– cavouri subterane, borduri, monumente funerare sau alte amenajări – de Administraţia Cimitirului

Art.33. Lucrările menţionate la art.32 pot fi executate de firme sau persoane fizice autorizate care au încheiat un contract cu Administraţia Cimitirului, cu aprobarea dată de directorul general al SC Prometeu SRL.

Pentru aceste lucrări, executanţii vor achita Administratiei Cimitirului 15% din valoarea lucrării ce se va executa, sumă din care se acoperă consumul de apă şi energie electrică. Materialele de construcţie vor fi depozitate în locurile indicate de Administraţia Cimitirului, iar traseul de aprovizionare va fi stabilit împreună cu personalul Administraţiei Cimitirului. În afara situaţiilor prevăzute la aliniatul precedent, lucrările arătate la art.31 vor fi executate contra cost, la cererea titularilor dreptului de folosinţă asupra locurilor de înhumare sau a familiilor acestora, numai de către societatea care administrează cimitirul”.

HCL 356/2020 – fragment din modificarea Regulamentului în decembrie anul trecut

”Art.1 Aprobă modificarea tarifului pentru săpat groapa, a tarifului gropari, a tarifului pentru închis-deschis placa și a tarifului pentru închiriat capac frigorific aprobate prin Anexa 2 la Hotărârea nr.156/2011 a Consiliului local și modificate prin Hotărârea nr.313/2017 a Consiliului local și Hotărârea nr.297/2019 a Consiliului local, după cum urmează:

1. săpat groapa – 495 lei (anterior 450 lei – n.r.)

2. tarif gropari (închiriat dolii, funii, tras clopot, transport și lăsat în groapă) – 440 lei (anterior 350 lei – n.r.)

3. închis-deschis placa (include reașezare plăci intermediare, igienizare cavou și chituirea capacului) – 275 lei (anterior 350 lei – n.r.)

4. închiriat capac frigorific – 110 lei/zi (anterior 100  lei – n.r.)

Art.2. Aprobă modificarea art.33 din Regulamentul privind administrarea și funcționarea Cimitirului Municipal Alba Iulia, aprobat prin HCL nr.156/2011, care va avea următorul conținut:

Art.33.(1) Lucrările menționate la art.32 pot fi executate de aparținătorii persoanelor decedate sau de către beneficiarii unor locuri de înhumare acordate anticipat în temeiul art.7 din Regulament, prin intermediul unor persoane juridice sau persoane fizice autorizate, care au ca obiect de activitate realizarea de construcții, în următoarele condiții:

a) să prezinte Administrației Cimitirului Municipal contractul încheiat cu o persoană juridică sau cu o persoană fizică autorizată care au ca domeniu de activitate realizarea de construcții

b) să semneze un angajament prin care se obligă să nu deterioreze aleile cimitirului sau mormintele învecinate, în caz contrar obligându-se să remedieze stricăciunile produse pe cheltuiala sa

c) să achite către Administrația Cimitirului un comision pentru lucrările funerare executate, în cuantum de 15% din valoarea contractului menționat la lit ”a”.

(2) În schimbul acestui comision, persoanele prevăzute la alin.(1) vor beneficia de acces la sursa de apă, energie electrică și vor putea depozita materiale în spațiile special amenajate de administratorul cimitirului.

(3) În afara situațiilor prevăzute la alin.(1), lucrările funerare prevăzute la art.31 din Regulament vor fi executate, contra cost, la cererea titularilor dreptului de folosință asupra locurilor de înhumare sau a aparținătorilor persoanelor decedate, de către societatea care administrează cimitirul”.

Propunerea pentru modificare în ședința CL Alba Iulia din 26 februarie 2021:

”Aprobă modificarea art.33 alin. (1) lit. c) din Regulamentul privind administrarea și funcționarea Cimitirului Municipal Alba Iulia, aprobat prin HCL nr.156/2011 și modificat prin HCL 356/22.12.2020, care va avea următorul conținut:

c) să achite către Administrația Cimitirului un comision pentru lucrările funerare executate, în cuantum de 5% din valoarea contractului menționat la lit. a)”.


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA – Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.



[ad_2]

Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc