Acasă ANUNTURI CONCURS JUDETEAN - NATURA ARE SUFLET

CONCURS JUDETEAN – NATURA ARE SUFLET

Mediul înconjurător ne asigură condiţiile necesare vieţii, însă depinde de noi dacă dorim să folosim aceste elemente esenţiale în mod util sau dacă vrem să ocolim acest aspect al vieţii noastre. Poluarea planetei se agravează pe zi ce trece şi se pare că populaţia nu acordă interes acestui proces nociv. Ocrotirea planetei este o problemă mondială, şi, tocmai de aceea, fiecare om trebuie să-şi asume această responsabilitate. Starea de sănătate nu poate fi menţinută respirând aer poluat, consumând alimente şi apă contaminate cu pesticide sau alte substanţe chimice.

Pentru că viaţa nu poate fi nu poate separată de mediu, întreaga educaţie ar trebui făcută în direcţia protecţiei mediului.

Acest proiect se va derula pe parcursul a 4 ani, 01.09.2012 – 31.08.2016, având ca finalitate în fiecare an un concurs, dedicat atât copiilor cât şi cadrelor didactice.

Grupul ţintă:

 Preşcolari                                 

Elevii claselor I-IV;

Cadre didactice;

Reprezentanţi ai comunităţii locale

 

ETAPA III  2014-2015

 

SECŢIUNI:

Secţiunea  I: CREAŢIE

                               Sacoşe  bio din materiale reciclabile

 

Secţiunea  II :  Natura râde, natura plânge” – poveşti create de cadre didactice şi copii (CD care va avea avizul ISBN).

 

PERIOADA DE DESFĂŞURARE18.02.2015 – 27.03.2015

Depunerea lucrărilor se va face până la data de 25 martie 2015 (data poştei) pe adresa: Grădiniţa P.P.1, str. G-ral Mihail Trapşa , nr.1, cod poştal 325400 Caransebeş cu menţiunea doamnei Vlasie Elena.

Lucrările de la secţiunea I  vor fi etichetate pe spate după cum urmează: titlul lucrării, numele şi prenumele preşcolarului/şcolarului, grupa/clasa, îndrumătorul, grădiniţa /şcoala, localitatea. judeţul (OBLIGATORIU), expediate prin poştă.

           La secţiunea II materialele vor fi trimise pe adresa de mail gradinitapp1caransebes@yahoo.com. Materialele  vor fi redactate numai în format WORD 2003 sau 2007, română cu diacritice şi nu vor depăşi 2 pagini A4.

Împreună cu lucrările se va trimite fişa de înscriere, protocolul de colaborare (în 2 exemplare), un plic A4 autoadresat şi timbrat (de 3 lei).

         Taxa de participarea este de 5 lei/cadru didactic  secţiunea I, iar pentru secţiunea II taxa este de 15 lei (se trimite prin mandat poştal – să fie completat tot). (dacă pe mandatul poştal trimit mai multe cadre didactice să se scrie numele tuturor care au trimis banii).

PROGRAMUL CONCURSULUI:

27.03.2015 

Primirea invitaţilor                                           –   9:30 – 10:00

Festivitatea de deschidere                                 – 10:00 – 10:30

Prezentarea şi evaluarea lucrărilor pe secţiuni – 10:30 – 12:00

 Pauză de cafea                                                  – 12:00 – 12:30                  

Anunţarea rezultatelor concursului                   – 12 30 – 13:30              

 Concluzii,festivitatea de închidere                     – 13:30 – 14:30                

 

PERSOANE DE CONTACT:

VLASIE ELENA

TEL:0762236287

ŞTEFAN LUCICA

TEL: 0732279979

Va asteptam cu drag!

Echipa de proiect.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Știai de ce ai nevoie pentru a naviga pe ambarcațiuni cu vele sau motor?

Navigația a însoțit umanitatea încă de la începuturile ei timide. Omul a fost fascinat, uneori, nevoit, alteori, curios, să străbată întinderile de...

Află când și cum să alegi primul telefon al copilului tău!

După o anumită vârstă, cei mai mulți dintre copii își doresc propriul telefon mobil și încep să își copleșească părinții cu rugăminți...

Top 5 sfaturi de fashion de la femeile din Vest

Fiecare femeie în parte are stilul propriu și unic de a se îmbrăca, comporta, gesticula și mânca, de exemplu. Cu toate acestea,...

Gardul electric: CE trebuie să știi înainte să cumperi unul?

Poate că și tu ai auzit tot mai mult despre gardurile electrice în ultima vreme. Într-adevăr, de câțiva ani, acestea au devenit...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: