Acasă STIRI CARAS-SEVERIN Copilul de 2 ani dispărut a fost găsit mort

Copilul de 2 ani dispărut a fost găsit mort

Copilul în vârstă de 2 ani, dispărut de două zile din fața casei sale din Ocna de Fier, județul Caraș-Severin, a fost găsit înecat într-un puț al fostei mine de la Ocna de Fier, la o distanță de 2 kilometri depărtare de casă. 

Emanuel Beniamin Bobic, copilul în vârstă de de 2 ani care a dispărut sâmbătă după-amiază în jurul orei 16.00, din fața casei sale din comuna Ocna de Fier, județul Caras- Severin, a fost găsit înecat într-un puț al fostei mine din localitate. Locul exact unde a decedat micuțul se află la o distanță apreciabilă de casă, aproximativ doi kilometri. Cea care a găsit trupul băiețelului a fost o localnică și nu echipele de căutători. Femeia a luat apă pentru animale și atunci a observat trupul celui mic.

Polițiștii au fost anunțați imediat și s-au deplasat la fața locului, demarând totodată cercetările pentru a stabili cum a fost posibil ca băiatul să ajungă la o asemenea distanță. Investigatorii susțin că este luată în calcul orice variantă posibilă, inclusiv cea a răpirii și apoi abandonării minorului.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Iată 3 piese vestimentare care NU trebuie să lipsească din garderoba niciunui bărbat toamna aceasta!

Odată cu venirea sezonului rece, este și momentul să-ți reînnoiești garderoba. Există câteva piese esențiale, de care nu te poți lipsi toamna....

Știai de ce ai nevoie pentru a naviga pe ambarcațiuni cu vele sau motor?

Navigația a însoțit umanitatea încă de la începuturile ei timide. Omul a fost fascinat, uneori, nevoit, alteori, curios, să străbată întinderile de...

Află când și cum să alegi primul telefon al copilului tău!

După o anumită vârstă, cei mai mulți dintre copii își doresc propriul telefon mobil și încep să își copleșească părinții cu rugăminți...

Top 5 sfaturi de fashion de la femeile din Vest

Fiecare femeie în parte are stilul propriu și unic de a se îmbrăca, comporta, gesticula și mânca, de exemplu. Cu toate acestea,...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: