Acasă STIRI Corina Creţu: România a pierdut între 1,8 şi 2 miliarde de euro...

Corina Creţu: România a pierdut între 1,8 şi 2 miliarde de euro pentru infrastructură de transport

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a declarat luni, la Bucureşti, că România a pierdut deja fonduri europene în valoare de aproape 2 miliarde de euro pe care le putea folosi în infrastructura de transport.

„Din cei 19,5 miliarde de euro alocaţi pe fondurile pe care le gestionez, Politica de Coeziune şi de Fondul de Dezvoltare Regională, s-au pierdut între 1,8 şi 2 miliarde de euro într-un domeniu sensibil pentru România, cel al infrastructurii de transport”, a declarat, luni, la Bucureşti, la conferinţa EuroIMPACT, comisarul european Corina Creţu, cu privire la fondurile europene absorbite de România.

Comisarul european a adăugat că există, pe de altă parte, şi o parte plină a paharului.

„Dacă ne uităm la partea plină a paharului, dintre cele 19,5 miliarde de euro, pentru perioada 2007-2014, s-au cheltuit 17,5 miliarde de euro, dar doar aproximativ 14-15 miliarde au fost practic lucrări pe teren, pentru că 3 miliarde aproape au fost salvate prin proiecte retrospective, prin preluarea creditelor BEI şi BERD pe care România le avea încă pentru proiecte realizate, cum ar fi de pildă Autostrada Soarelui pentru care statul încă plătea credite”, a indicat Creţu.

Totodată, aceast a adăugat că absorbţia „greoaie” a fondurilor europene de către România este o slăbiciune pe care Bucureştiul o are încă de la aderarea la Uniunea Europeană, şi că îşi propune „un dialog permanent cu Guvernul”.

Comisarul european pentru politică regională Corina Creţu efectuează, luni şi marţi, o vizită oficială în România, ea urmând să aibă o întrevedere cu premierul Viorica Dăncilă.

”Absorbţia greoaie a fondurilor europene de către România, o slăbiciune pe care Bucureştiul o are încă de la aderarea la UE”

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a declarat luni, la Bucureşti, că absorbţia „greoaie” a fondurilor europene de către România este o slăbiciune pe care Bucureştiul o are încă de la aderarea la Uniunea Europeană, şi că îşi propune „un dialog permanent cu Guvernul”.

„Politica de coeziune este unul din instrumentele centrale prin care UE a încercat să faca viaţa cetatenilor mai bună. Din prima zi a mandatului meu, am considerat că UE are slăbiciunea de a nu comunica îndeajuns felul în care politica de coeziune îmbunătăţeste viaţa oamenilor. Dincolo de alte benficii precum programul ERASMUS sau libera circulaţie, cred că politica de coeziune e cea mai vizibilă şi cu impactul cel mai mare în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor. România e unul din statele beneficiare ale politicii de coeziune. M-am concentrat în ultimele luni să asigur un buget echilibrat, care să contribuie şi dupa 2020 la dezideratul reducerii disparităţile sociale”, a declarat, luni, la Bucureşti, la conferinţa EuroIMPACT, comisarul european Corina Creţu.

Aceasta a menţionat că prin fonduri europene, în România au fost ajutate în perioada 2017-2013 un număr de 14.000 de IMM-uri, ceea ce a generat 51.000 de locuri de muncă, pentru 40.000 de apartamente s-au făcut investiţii în eficienţa energetică, 2.488 de şcoli au internet, iar 100 de policlinici au fost modernizate. „Putem spune că fondurile europene au minimizat efectele crizei economice”, a indicat comisarul european.

Creţu a explicat că România a avut încă de la aderarea la UE o slăbiciune în privinţa atragerii fondurilor europene.

„În exerciţiul 2014-2020, România are alocate aproximativ 31 de miliarde euro, inclusiv banii pentru agricultură. Fondurile europene oferă finanţare pentru 60-65% din investiţiile publice din România. Am spus de fiecare dată când au existat probleme în implementarea proiectelor europene, am vorbit de capacitatea greoaie şi capacitatea administrativă redusă. Vorbim de lucruri care nu s-au întâmplat de azi, de ieri, sau în ultimul an, e o slăbiciune pe care am avut-o ca ţară încă de la intrarea noastră în Uniunea Europeană, când nu am fost pregătiţi să accesăm o asemenea sumă de bani. În 2007-2011 rata de absorbţie a fost de 4% (…) Îmi propun ca în restul de mandat care mi-a mai rămas să am un dialog permanent cu Guvernul, mă angajez să încercăm să îmbunătăţim calitatea slabă a infrastructurii, care limitează perspectivele de creştere economică pentru România şi discut cu autorităţile să urgenteze proiectele în domeniu”, a indicat Creţu..

Comisarul european a precizat că începând cu următorul ciclu financiar multianual, actorii regionali vor fi încurajaţi să vină cu proiecte de accesare a fondurilor UE. „Fiecare ţară va fi obligată să acorde direct cel putin 6% din alocaţie regiunilor, oraşelor”, a indicat aceasta.

Corina Creţu a menţionat că începând cu România va avea la dispoziţie, începând cu 2021, cu 8% mai multe fonduri europene faţă de actualul exerciţiu financiar multianual.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Iată 3 piese vestimentare care NU trebuie să lipsească din garderoba niciunui bărbat toamna aceasta!

Odată cu venirea sezonului rece, este și momentul să-ți reînnoiești garderoba. Există câteva piese esențiale, de care nu te poți lipsi toamna....

Știai de ce ai nevoie pentru a naviga pe ambarcațiuni cu vele sau motor?

Navigația a însoțit umanitatea încă de la începuturile ei timide. Omul a fost fascinat, uneori, nevoit, alteori, curios, să străbată întinderile de...

Află când și cum să alegi primul telefon al copilului tău!

După o anumită vârstă, cei mai mulți dintre copii își doresc propriul telefon mobil și încep să își copleșească părinții cu rugăminți...

Top 5 sfaturi de fashion de la femeile din Vest

Fiecare femeie în parte are stilul propriu și unic de a se îmbrăca, comporta, gesticula și mânca, de exemplu. Cu toate acestea,...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: