AcasăSOCIALCreația jurnalistică - valorificare și promovare

Creația jurnalistică – valorificare și promovare

Creația jurnalistică – valorificare și promovare este tema unui recent proiect educativ care se va implementa în orașul de pe Cerna și care este finanțat de către Primăria Hunedoara și Consiliul Local Hunedoara având ca scop valorificarea și promovarea creației jurnalistice, a cunoștințelor literare ca domeniu distinct al vieții tinerilor elevi hunedoreni.

geta_pozaAmănunte în acest sens am cerut de la prof. Georgeta-Ileana Cizmaș, componentă a echipei de proiect (foto) și care, cu amabilitatea ce o caracterizează, ne-a informat: „În cadrul proiectului (în a cărui implementare avem sprijinul președintelui UZPR – Doru Dinu Glăvan și a ing. Constantin Vlaicu – membru UZPR) vor avea loc dezbateri pe tema creației jurnalistice, înființarea unor cercuri de jurnalism, concursul de jurnalism pe tema „Mândria de a fi român”, editarea unui pliant, o excursie documentară etc.

Dintre obiectivele proiectului putem consemna: perfecționarea în arta scrisului, diversificarea formelor de exprimare și formarea gustului pentru frumos, dar și atragerea a cât mai mulți tineri în activitatea de creație jurnalistică.Printre soluțiile inovatoare în implementare, aș puncta: stimularea inițiativei personale cu accent pe motivare, mediatizarea activităților, lucrul în echipă etc.

”Pot afirma că rezultatele proiectului nostru vor fi durabile, cu accent pe înțelegerea corectă a mesajului în arta scrisului” a mai spus prof. Georgeta-Ileana Cizmaș.

Ioan VLAD

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc