AcasăADMINISTRATIECursuri pentru angajaţii MAI, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

Cursuri pentru angajaţii MAI, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

Mai mulţi ofiţeri, subofiţeri, agenţi de poliţie şi personal civil din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) participă, timp de trei săptămâni, la un curs de formare profesională în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Cursul este primul de acest fel desfăşurat la Centrul de Formare Iniţială şi Continuă al MAI din Orăştie, după ce instituţia a fost autorizată să execute pregătirea personalului MAI pentru ocupaţiile de „inspector” şi „specialist” în activitatea menţionată.

„Activităţile didactice vor fi susţinute de instructori de specialitate ai Serviciului Inspecţia Muncii din Ministerul Administraţiei şi Internelor şi personal didactic al Centrului. Cursul se desfăşoară în vederea dobândirii nivelului mediu de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Durata acestuia este de 3 săptămâni în sistem cursuri de zi (cu frecvenţă), curriculumul acestuia fiind organizat pe module şi competenţe”, a declarat comisarul şef Marius Moş, din cadrul CFIC Orăştie.

La încheierea cursului de „specialist în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă” participanţii vor susţine examene scrise, în urma promovării acestora ei urmând să primească certificate de absolvire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc