AcasăADMINISTRATIECursuri pentru subofiţerii ISU şi poliţiştii locali

Cursuri pentru subofiţerii ISU şi poliţiştii locali

pompieriCentrul de Formare Iniţială şi Continuă al MAI  (CFIC) Orăştie a început luni, 28 ianuarie, o nouă serie de cursuri de specializare pentru subofiţerii de pompieri şi pentru poliţiştii locali cu atribuţii în domeniul ordinii şi liniştii publice şi în cel al circulaţiei rutiere.

„La cursul de iniţiere în carieră pentru subofiţerii specialitatea pompieri şi protecţie civilă participă circa 90 de subofiţeri, majoritatea din unităţi ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă din municipiul Bucureşti, dar şi din 16 judeţe ale ţării. La cursul de formare iniţială a poliţiştilor locali cu atribuţii în domeniul ordinii şi liniştii publice şi în domeniul circulaţiei rutiere iau parte circa 40 de poliţişti locali din judeţele Hunedoara şi Alba”, .a declarat purtătorul de cuvânt al CFIC Orăştie, comisarul şef de poliţie Marius Moş.

Primăriile care au solicitat şi sunt beneficiarele acestui gen de pregătire pentru structurile proprii sunt cele din localităţile Alba, Deva, Orăştie, Simeria şi Turdaş.

Cursurile, cu durata de trei luni, se desfăşoară pe module şi competenţe, finalizându-se cu un examen în urma căruia participanţii vor obţine certificate de absolvire.

În alocuţiunea de deschidere directorul Centrului, comisarul-şef Ion Bogdan, a solicitat participanţilor să depună eforturi pentru îmbogăţirea bagajului de cunoştinţe teoretice şi practice, iar instructorilor profesionalism şi exigenţă în activitatea didactică.

Anul trecut, în cadrul CFIC Orăştie s-au pregătit peste 600 de subofiţeri din cadrul structurilor ISU şi poliţişti locali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc