Acasă EDUCATIE Deputat european: Universitățile sunt actori esențiali în societate

Deputat european: Universitățile sunt actori esențiali în societate

[ad_1]

Universitățile din România trebuie să-și exercite rolul de actori esențiali în societate, ele fiind o componentă importantă a țesutului social, fiind generatoare de expertiză, centre de dezbatere și progres, a declarat deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, Grupul PPE).

”În Uniunea Europeană se pune un accent tot mai mare pe dezvoltarea Spațiului European de Cercetare și al Spațiului European al Educației. În contextul în care obiectivele UE sunt tranziția digitală și tranziția verde, rolul universității în susținerea acestor două procese este esențial”, a afirmat Winkler.

Iuliu Winkler, Eurodeputat UDMR/PPE

Potrivit europarlamentarului UDMR, Grupul PPE din Parlamentul European susține toate inițiativele și programele europene care vin în sprijinul învățământului superior, pentru crearea de rețele de cooperare între universitățile europene, pentru realizarea de proiecte de cercetare și inovare, în vederea schimbului de studenți în cadrul Programului Erasmus+, de exemplu, sau a perfecționării cadrelor didactice.

Iuliu Winkler a precizat că, la nivel european, universitățile sunt jucători centrali, iar acest rol a fost câștigat datorită faptului că spațiul academic se bazează pe gândirea liberă, pe dezbaterea constructivă. ”Cred că, în vremurile tumultoase în care trăim, universitățile trebuie să-și continue și să-și consolideze rolul de generatoare de idei progresiste, care să vină în beneficiul cetățenilor, iar acest lucru se poate întâmpla doar dacă spațiul universitar este liber”, a spus europarlamentarul UDMR.

Deputatul european a arătat că universitățile noastre trebuie să se străduiască să aibă acces la toate beneficiile care decurg din programele și proiectele europene, subliniind că este esențial ca ele să se conecteze la Spațiul European al Educației și la Spațiul European al Cercetării.  ”Dar, cred că, la fel de important, este să își ocupe rolul activ în societate. Sunt convins de faptul că viitorul aparține societăților care vor înțelege că progresul și modernizarea depind în cea mai mare măsură de cooperarea dintre universitate, autoritățile publice și mediul antreprenorial”, a mai spus Winkler. În acest fel, conform europarlamentarului UDMR, învățământul superior va fi mai strâns legat de piața muncii și îi va înzestra pe tineri cu acele competențe care sunt căutate de angajatori.

*Grupul PPE este cel mai mare grup politic din Parlamentul European, cu 175 de deputați din toate statele membre ale UE.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

PATREON

Sau fă o donație direct în contul nostru bancar:
RO16BTRLRONCRT0517131201 – Banca Transilvania>



[ad_2]

Source link

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Dorești să excelezi în gaming online? Iată de ce ai nevoie!

Foarte mulți tineri s-au apucat să joace cele mai râvnite jocuri online, fiindcă dacă se ajunge la un anumit nivel, se pot...

Ești însărcinată? Iată cele mai bune decizii pe care le poți lua înainte de venirea copilului pe lume

Fiecare femeie care urmează să devină mămică își dorește să facă totul astfel încât venirea pe lume a copilului să se desfășoare...

Cum înveți să cânți prima ta piesă la o chitară acustică, în mai puțin de o lună

Ți-ai dori să înveți să cânți măcar o melodie ușoară la chitara acustică, suficient cât să-ți impresionezi partenerul/a sau să faci atmosferă...

Te-ai gândit vreodată cât ai pierdut din cauza prejudecăților?

Cu toții ne naștem fericiți, optimiști și acceptând tot ceea ce există în jurul nostru: oameni, insecte, animale, tablouri, culori, flori. Le...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: