Acasă CULTURĂ, ARTĂ & MEDIA Despre umorul peren al lui Dumitru Hurubă

Despre umorul peren al lui Dumitru Hurubă

Palmaresul editorial al prozatorului Dumitru Hurubă s-a îmbogățit cu două noi volume a căror lansare a fost organizată de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva la începutul lunii mai a acestui an. Romanul „La bodega Tri scheleți” și volumul de proze „…da’ cine-a zis că suntem normali?” au apărut în acest an la Editura Limes din Cluj, sub semnătura cunoscutului scriitor.  

Cu siguranță, nu există iubitor de literatură din Deva, din județul Hunedoara, dar nu numai, care să nu știe cine este Dumitru Hurubă, care să nu-i fi citit cărțile, care să nu fi surâs amar de atâtea și atâtea ori când a urmărit firul epic al celor peste 30 de romane și cărți de proză scurtă semnate de el.

Ultimele trei decenii ale vieții culturale hunedorene poartă amprenta inconfundabilă a acestui autor de proză umoristică scrisă cu un talent ce îl așază cu cinste în compania unor nume mari precum Teodor Mazilu, Ion Băieșu, Laurențiu Cerneț, Luca Pițu, ca să ne oprim doar la principalele nume românești.

Dumitru Hurubă este, fără îndoială, unul dintre reprezentanții cei mai viguroși ai literaturii hunedorene și ai literaturii române post-decembriste. Colaborările constante la principalele reviste literare din țară, cele peste 30 de volume scrise pun în lumină cu deosebită pregnanță un talentat autor de proză umoristică pe linia marilor umoriști români de la care se revendică.

Dincolo de perfecta stăpânire a mijloacelor de expresie, a tehnicilor literare, a prozei, Dumitru Hurubă este un fin și atent observator al mediului social, politic, cultural de după 1990, un creator de tipologii și personaje emblematice pentru aceste ultime două decenii trăite de societatea românească. Calitățile de prozator și umorist ale lui Dumitru Hurubă au fost apreciate de publicul larg care gustă stilul scriitorului, umorul lui savuros, comicul de limbaj și de situație care fac deliciul tuturor textelor semnate de acesta.

Cele două volume lansate continuă aceeași linie a observației reci, atente și pătrunzătoare a personajelor principale, a mediului în care acestea se mișcă, în final rezultând un tablou extrem de viu al societății românești contemporane.

Scrise cu nerv, cu un umor sănătos și robust, cu o artă a dialogului caracterizată de naturalețe și spontaneitate, cărțile lui Dumitru Hurubă ne dezvăluie același talent, aceeași forță epică și artă a portretului cu care autorul și-a obișnuit admiratorii.

Și aceste două volume sunt o veritabilă oglindă pe care prozatorul Dumitru Hurubă o mânuiește ca pe o baghetă magică cu care aduce la viață figuri, tipuri de oameni din diferite straturi sociale, oameni care trăiesc în România zilelor noastre, oameni pe care prozatorul îi observă și cărora le surprinde caracterul, automatismele verbale. Personajele lui Dumitru Hurubă sunt create cu o deplină stăpânire a mijloacelor de expresie, sunt surprinse în situații care le pun în lumină cele mai ascunse învelișuri sufletești ce nu scapă ochiului atent al prozatorului care, pe bună dreptate, poate afirma, asemenea lui Caragiale: Simț enorm și văz monstruos.

Într-adevăr, Dumitru Hurubă simte, ca un seismograf, cele mai neînsemnate vibrații ale sufletului personajelor sale și vede cele mai mici și aparent neînsemnate detalii ale comportamentului acestora.

Citirea unei cărți semnate Dumitru Hurubă este, de fiecare dată, un prilej de contemplare a societății românești contemporane, o societate pe ai cărei reprezentanți prozatorul îi imortalizează asemenea unui talentat caricaturist. Proza lui Dumitru Hurubă, cu ironia ei amară, este un prilej de râsu’ plânsu’ și de meditație serioasă asupra devenirii societății noastre de azi. Titlul unuia dintre volume, „…da’ cine-a zis că suntem normali?”, poate că spune tot despre esența acestei proze.

La finalul lansării a urmat o sesiune de autografe oferite doritorilor de către scriitorul Dumitru Hurubă.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Îți plac sporturile de iarnă? Află cum poți să nu te expui riscurilor accidentelor pe pârtie!

Sporturile de iarnă reprezintă unele dintre cele mai plăcute activități din sezonul rece, iar un cer albastru, soarele și cele mai bune...

3 industrii care au prosperat pe timpul pandemiei

Pandemia cauzata de noul coronavirus SARS-CoV-2 a afectat economiile tuturor tarilor din intreaga lume. Multe industrii au avut de suferit, iar numarul...

Top 3 idei de a folosi culoarea albastră în iluminatul exterior al casei

Iluminatul exterior al casei tale îi poate schimba complet aspectul, în funcție de ce corpuri de iluminat alegi și de cromatica pe...

Cum să ai o casă confortabilă în timpul iernii. Ponturi pentru un sezon rece fără griji!

Sezonul rece este cel mai dificil pentru locuințe, de multe ori existând probleme cu încălzirea, umezeala, apa caldă sau chiar cu teribilul...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: