AcasăSTIRIDeva Gold face investiţii pentru locuitorii din Certej

Deva Gold face investiţii pentru locuitorii din Certej

Pe drumul nou, construit către viitoarea exploatare minieră de la Certej, una din casele localnicilor a fost reparată, consolidată şi dotată cu dependinţe noi, din banii companiei Deva Gold. Solicitarea, pentru această lucrare, a fost făcută de proprietarii gospodăriei.

Oamenii erau îngrijoraţi de faptul că noul drum către exploatarea minieră, respectiv traficul de maşini grele ce va urma, va putea pune în pericol casa veche şi prea puţin trainică. Aşa că s-au înţeles cu reprezentanţii companiei miniere Deva Gold să fie ajutaţi să facă şi reparaţiile necesare şi o serie de lucrări de consolidare absolut necesare.
„Casa a fost foarte crăpată şi, în momentul în care am văzut că se face drum, că sunt semne bătute către casă, atunci am apelat la persoanele care sunt în domeniu şi am întrebat dacă se poate să se facă drumul pentru o casă care e aşa crăpată. În acel moment, au venit nişte specialişti de la companie la faţa locului şi au văzut că aveam dreptate şi că trebuie făcut ceva. S-a reparat casa, a fost întărită, avem şi gard nou şi câteva construcţii noi. Sunt mulţumită acum, inclusiv cum arată pe-afară, nu mi-ar mai fi teamă că s-ar putea dărâma. Iar cei care au lucrat aici au fost oameni cumsecade şi ne-am înţeles foarte bine”, a declarat Maria Stan, proprietara casei.

Inginerul Dumitru Ifrim, cel care se ocupă de lucrările de construcţii din zonă, spune că s-a făcut în aşa fel încât să nu mai existe nici o problemă, nici un pericol, iar oamenii să stea liniştiţi şi să aibă o casă mult mai trainică decât până acum.
[quote_box_center]Am înţeles care sunt problemele şi am făcut tot ce trebuie pentru a le rezolva. Am dat drumul la apă în valea din preajmă, apoi am discutat cu proprietarii, am dărâmat fosta bucătărie de vară şi am mutat-o în spatele casei, pentru a elibera terenul din preajma drumului. Am făcut-o şi este perfect funcţională: apă, canal, energie electrică… Totul. Apoi, era riscul de a crăpa casa. După discuţiile proprietarilor cu firma noastră, una din înţelegeri a fost aceea de a consolida casa. Am consolidat casa cu beton, cu armături din fier-beton, am făcut-o să fie foarte rezistentă în timp. De asemenea, am realizat şi o zugrăveală exterioară, am refăcut în spate o cocină, pentru că oamenii sunt şi crescători de animale, şi le-am construit un gard nou”, a declarat reprezentantul Deva Gold.[/quote_box_center]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc