AcasăSTIRIHUNEDOARADezbatere cu ocazia Zilei Mondiale pentru Nonviolenţă în Şcoli

Dezbatere cu ocazia Zilei Mondiale pentru Nonviolenţă în Şcoli

Violenţa fizică şi verbală este o problemă de actualitate în societate. O găsim pe stradă, în familie, în şcoli, în mass media, în jocuri video, în sport. Ziua de 30 ianuarie reprezintă Ziua Mondială pentru nonviolenţă în Şcoli şi cu această ocazie, Organizaţia Femeilor Social-Democrate din județul Hunedoara a luat iniţiativa de a oferi cadrul cel mai potrivit unei discuţii sincere cu participarea unor dascăli, părinţi şi bunici din municipiul Brad şi din 10 comune, avându-i ca invitaţi şi parteneri de dialog pe inspectorii de la Inspectoratul Şcolar al Judeţului Hunedoara, ofițeri ai politiei locale. Au fost invitaţi de asemenea parlamentari şi primari ai unităţilor administrative locale. Întâlnirea a avut loc în fosta sală a Consiliului Municipal Brad.

Dezbaterea a devenit treptat un dialog despre violenţă în rândul elevilor. Punctul de pornire a fost o scurtă expunere a reprezentanţilor Poliţiei Municipiului Brad şi din localităţile din zona Bradului, în care a fost prezentată sintetic şi cu exemple concrete cum arată violenţa prin ochii celor care au misiunea să sancţioneze manifestările antisociale. Foarte încurajator a fost anunţul optimist ca, în anul precedent, cazurile de violenţă şcolară nu au fost prea multe.  Şi, dintre ele, marea majoritate au constituit-o furturile de telefoane mobile.

De partea cealaltă parte, părinţii au exprimat temerile lor, justificate de altfel, că violenţa fizică îşi are originea în violenţa verbală, foarte prezenta în toate aspectele vieţii de zi cu zi inclusiv în şcoală, în raporturile dintre elevi. Iar o soluţie nu poate fi găsită decât dacă sunt identificaţi factorii determinanţi ai acestei stări de fapt. O altă sursă de îngrijorare pentru părinţii prezenţi la discuţii s-a dovedit a fi modul în care au sesizat că magazinele tind să nu aplice legea care interzice vânzarea de ţigări şi alcool minorilor. Şi nu în ultimul rând, există o teamă nelămurită că toate aceste drepturi acordate elevilor în raport cu dascălii lor prejudiciază autoritatea profesorală şi îi împiedică pe profesori să îşi împlinească menirea de a  educa următoarele generaţii de tineri. Un părinte a concluzionat: Tare mă tem că în viitor dacă profesorul nu va mai avea destulă autoritate, şcoala nu va mai avea autoritate. Ce este de făcut atunci?”.

Invitaţi la acest dialog, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara au afirmat că astfel de dezbateri sunt bine venite pentru a identifica eventualele probleme, incluzând aici şi nemulţumirile părinţilor faţă de activitatea unor cadre didactice dar şi faţă de rezultatele acestei activităţi care se regăsesc în primul rând în atitudinea copiilor. Nu trebuie uitat însă că copiii nu primesc educaţie numai în şcoală. Ei învaţă în fiecare minut câte ceva fie din familie, fie de pe Internet, fie de la televizor, fie din cercul de prieteni. Deci a face responsabilă doar școala reflectă un mod unilateral de a privi realitatea în care trăim cu toţii. O propunere făcută în cadrul discuţiilor a fost ca să se reglementeze legal fondul şcolii, astfel încât sursa de finanţare să fie constituită din donaţii, făcute sub formă de sponsorizări din partea părinţilor care doresc să ajute şcoală.

Nu în ultimul rând, Biserica are la rândul ei un rol foarte important în educarea tinerei generaţii în numele valorilor care definesc identitatea naţională că unicitate şi spirit românesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc