Acasă CULTURĂ, ARTĂ & MEDIA Din 18 până în 27 octombrie Timișoara devine capitala mondială a dansului

Din 18 până în 27 octombrie Timișoara devine capitala mondială a dansului

Capitala Vestului, municipiul Timișoara, se va transforma din 18 și până în 27 octombrie într-o adevărată capitală mondială a dansului, în orașul de pe Bega urmând să se desfășoare mai multe evenimente care vor aduce aici unii dintre cei mai buni dansatori de pe glob. Mai mult, organizatorii pregătesc și câteva intermezz-ouri inedite, precum călătoria cu un tramvai de epocă în care vor dansa mai mulți dansatori profesioniști, cursurile gratuite de vals vienez și dansurile simultane susținute în locații inedite cum sunt localurile și magazinele din Piata Unirii.

Timișoara International Dance Festival debutează vineri, 18 octombrie, la sala Constantin Jude cu cea de-a șasea ediție a consursului national de dans sportiv ”Cupa Baroque”. În aceeași sală, va ava loc în următoarele două zile, 19 și 20 octombrie, concursul de dansuri Standard și Latino, ”Timișoara Open Championship” . În ziua de sâmbătă, 19 octombrie, va avea loc și un al treilea eveniment, respectiv o premieră în țara noastră, “Campionatul Uniunii Europene de 10 dansuri”. Pentru toate aceste competiții, la Timișoara vor fi prezenți aproximativ 600 de dansatori de pe toate continentele, unii dintre ei fiind cotați între primii 50 într-un top mondial.

Începând din 21 octombrie, timp de trei zile, timișorenii vor avea parte de trei zile dedicate dansului contemporan. Astfel, luni, 21 octombrie, va avea loc spectacolul ”Nesomn” al unei trupe bucureștene, iar în 23 octombrie va avea loc spectacolul unei trupe timișorene intitulat ”Ce vezi”. De-a lungul celor trei zile dedicate dansului contemporan, toți iubitorii lui sunt așteptați la cele patru work-shop-uri pe care organizatorii le pregătesc.

Tango-ul argentinian are și el nu mai puțin de patru zile care îi sunt dedicate, din 23 și până în 27 octombrie. La Timișoare vor veni din capitala Argentinei, Buenos Aires, câțiva maeștri ai acestui gen, respectiv perechile Ismael Ludman si Maria Mondino, precum si Ezequiel Farfaro si Jasmin Katharina. Ei le vor oferi spectacole și chiar lectii de tango argentinian tuturor celor care vor fi interesați.

Deschiderea oficială a acestei serii de evenimente dedicate dansului va avea loc vineri, 18 octombrie, de la ora 16.30, printr-o călătorie cu un tramvai de epocă din Piața Traian și până în Piața Libertății. Se dorește astfel marcarea faptului că Timișoara a fost primul oraș din Europa în care a funcționat un tramvai tras de cai, în anul 1869. Tramvaiul va transporta mai multe perechi de dansatori care vor dansa pe tot parcursul călătoriei. Organizatorii au pregătit tot pentru festivitatea de deschidere și o serie de dansuri la Palatul Baroc, începând cu ora 17.00, dar și în câteva localuri și magazine din Piața Unirii, începând cu ora 17.30. Se va dansa simultan în acele localuri, organizatorii dorind astfel să le facă într-un mod inedit o invitație tuturor timișorenilor să se alăture seriei de evenimente dedicate dansului.
Amatorii de vals vienez nu au fost uitați, iar cei care doresc să își șlefuiască tehnica, dar și cei care nu au dansat niciodată vals, sunt așteptați la cursurile gratuite ce vor fi susținute vineri, 18 octombrie, începând cu ora 18.00 la Iulius Mall și în Piața Traian.
Evenimentele dedicate dansului sunt organizate de către Federaţia Română de Dans Sportiv, împreună cu cluburile de dans sportiv Dance Spirit, Magnum Dance și Sportim Dance și sunt sprijinite financiar și logistic de către Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Județean Timiș.  

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

FOTO VIDEO: Cum arată „Mall-ul moțesc” din Zlatna. Noua piață agroalimentară din oraș, decorată cu picturi gigantice

Primele două săptămâni ale lunii martie vor fi caracterizate de o vreme oscilantă, cu intervale în care valorile termice vor creşte pentru câteva...

Războiul dintre Primăria Alba Iulia, AIDA TL și STP continuă: Se caută avocați care să reprezinte instituția în instanță

Primele două săptămâni ale lunii martie vor fi caracterizate de o vreme oscilantă, cu intervale în care valorile termice vor creşte pentru câteva...

VREMEA până în 14 martie, în Transilvania, la munte și în celelalte regiuni din țară. Zile mai calde, apoi nopți geroase

Primele două săptămâni ale lunii martie vor fi caracterizate de o vreme oscilantă, cu intervale în care valorile termice vor creşte pentru câteva...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: