Liceenii cu poftă de fotbal promit un spectacol de zile mari la ediţia cu numărul patru a „Cupei Big FM” ce va debuta pe 28 ianuarie la Sala Sporturilor din Deva. Organizatorii au mers pe principiul englez “mai mulţi, mai mare distracţia” şi au mărit numărul echipelor participante la 10 în acest an. Debutante în întrecerea din 2013 sunt Colegiul “Ion Mincu” şi Liceul “Teglas Gabor”, cele două urmând să dispute un baraj pentru accederea în faza superioară a competiţiei. Primii vor întâlni Liceul de Muzică şi Arte Plastice “Sigismund Toduţă”, în vreme ce ultimii vor da piept cu Liceul Pedagogic “Sabin Drăgoi”. Un lucru interesant este că, pentru a treia oară la rând, „muzicienii” pot fi cei vare vor deschide balul, câştigătoarea primului duel de la baraj urmând să-i întâlnească în primul joc pe cei de la Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”. Imediat după ei vor intra în scenă şi foştii campioni de la Colegiul Tehnic „Transilvania”, care vor trebui să aştepte rezultatul celui de-al doilea meci de baraj pentru a vedea în compania cui vor păşi pe parchet. Jocul trei va pune faţă în faţă Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” şi Liceul Teoretic „Traian”, în vreme ce în ultima partidă dinaintea semifinalelor vor evolua, la fel ca şi anul trecut, Colegiul Naţional Sportiv „Cetate” şi Colegiul Naţional „Decebal”. „Dacă tot am mărit numărul participantelor, am ţinut neapărat să mărim şi numărul premiilor acordate, astfel că anul acesta vom putea oferi tuturor câte ceva consistent. Am înţeles că multe dintre licee duc lipsă de mingi de joc, astfel că mai mult ca sigur vor primi un «lot» consistent. Sperăm să fie spectacol şi fair-play ca şi până acum”, a spus Marius Dragomir, unul dintre principalii organizatori ai întrecerii. La fel ca şi la ediţiile de până acum, organizatorii vor premia cel mai bun jucător al competiţiei, cel mai bun portar şi cel mai bun marcator.