Acasă JUSTIȚIE DNA, despre presupuse nereguli privind costul filajelor şi interceptărilor: Instituţia este controlată...

DNA, despre presupuse nereguli privind costul filajelor şi interceptărilor: Instituţia este controlată periodic de Curtea de Conturi şi nu are buget pentru interceptări; fondul de flagrant este de 2 milioane de lei

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a transmis, vineri, precizări cu privire la presupuse nereguli costul filajelor şi interceptărilor, afirmând că instituţia este controlată în mod periodic de Curtea de Conturi şi nu are buget pentru interceptări. În plus, DNA menţionează că deţine un fond de flagrant de 2 milioane de lei, dar afirmă că, la finalul anului, peste 95% din acest fond se returnează la bugetul de stat.

Cu referire la informaţii vehiculate în spaţiul public care acreditează ideea unor cheltuieli efectuate în mod nelegal de către D.N.A din “fonduri operative”, în contextul în care instituţia nu ar mai fi fost controlată de ani de zile, BIRP face următoarele precizări: 1. DNA a fost supusă, în mod periodic, controalelor Curţii de Conturi a României, de regulă o dată la 3 ani, însă au existat şi controale anuale, ultimul dintre acestea fiind efectuat în perioada ianuarie – februarie 2018 (audit public extern asupra anului 2017), ocazie cu care nu au fost constatate niciun fel de deficienţe/abateri, motiv pentru care a fost eliberat CERTIFICATUL DE CONFORMITATE”, a transmis, vineri, DNA.

Reprezentanţii instituţiei precizează, cu referire la aşa-zisele ”fonduri operative”, că ”DNA nu are cuprinse în buget asemenea fonduri, ci, în conformitate cu art. 4 alin. (4) din OUG nr. 43/2002, actualizată, în bugetul DNA se regăseşte un fond de 2.000.000 lei prevăzut cu destinaţie specială, anume, organizarea şi constatarea infracţiunilor flagrante de corupţie”.

”Precizăm faptul că din acest fond nu se fac niciun fel de cheltuieli de natura celor invocate în mass-media, iar la finele anului, peste 95% din acest fond se returnează la Bugetul de Stat (diferenţa fiind cauzată de costurile aferente cursului valutar utilizat la cumpărarea/vânzarea valutei necesare flagrantului, comisioane bancare, etc.).  Este relevant de menţionat că, în momentul de faţă, există un control al Curţii de Conturi a României pentru verificarea modului de utilizare a fondului de flagrant pentru perioada anilor 2016-2018”, au mai transmis reprezentanţii DNA.

În plus, aceştia afirmă că instituţia nu are prevăzute în buget sume pentru interceptări.

”Aşa cum rezultă de pe site-ul instituţiei, din bugetul alocat anual pentru DNA, peste 90% reprezintă cheltuieli cu personalul, diferenţa fiind utilizată pentru cheltuieli de întreţinere şi funcţionare, dotări, cofinanţări fonduri europene, inclusiv fondul de 2.000.000 lei amintit la pct. 2. Precizăm că evoluţia crescătoare a bugetului din ultimii ani este determinată de creşterile salariilor din sistemul public”, se mai arată în comunicatul DNA.

Antena 3 a relatat că vor fi declanşate controale ale Curţii de Conturi la DNA şi la DIICOT,  pentru a vedea dacă se justifică sumele “uriaşe” cheltuite de cele două instituţii.

Conform antena3.ro, în anul 2009, DNA a avut la dispoziţie un buget total de 61.690.000 de lei. Pe parcursul anilor acesta a crescut mereu, ajungând, în 2013, la 86.603.000 de lei, iar în anul 2018 la 176.085.000 de lei.

Aceeaşi sursă susţine că fostul judecător CCR Toni Greblă a fost urmărit timp de patru luni, costul total al acţiunii de urmărire audio-video fiind de 3.000.000 de euro.

Şi tot 3.000.000 de euro a cheltuit DNA pentru filajul fostului ministru al Muncii Lia Olguţa Vasilescu, susţine antena3.ro.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Îți plac sporturile de iarnă? Află cum poți să nu te expui riscurilor accidentelor pe pârtie!

Sporturile de iarnă reprezintă unele dintre cele mai plăcute activități din sezonul rece, iar un cer albastru, soarele și cele mai bune...

3 industrii care au prosperat pe timpul pandemiei

Pandemia cauzata de noul coronavirus SARS-CoV-2 a afectat economiile tuturor tarilor din intreaga lume. Multe industrii au avut de suferit, iar numarul...

Top 3 idei de a folosi culoarea albastră în iluminatul exterior al casei

Iluminatul exterior al casei tale îi poate schimba complet aspectul, în funcție de ce corpuri de iluminat alegi și de cromatica pe...

Cum să ai o casă confortabilă în timpul iernii. Ponturi pentru un sezon rece fără griji!

Sezonul rece este cel mai dificil pentru locuințe, de multe ori existând probleme cu încălzirea, umezeala, apa caldă sau chiar cu teribilul...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: