AcasăSTIRIDNA își declină competența în dosarul lui Paisie Lugojanul

DNA își declină competența în dosarul lui Paisie Lugojanul

Așa după cum era de așteptat, procurorii DNA și-au declinat competența în dosarul „Şpagă din bani europeni”, în care sunt acuzaţi episcopul vicar al Timişoarei, Paisie Lugojanul, preoţii Cristian Pavel şi Alin Cuza, precum şi contabilul Mihaela Zărie. Dosarul  a fost retrimis la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, procurorii motivând că preoţii implicaţi nu sunt funcţionari publici şi nu este de competenţa lor să judece cazuri de deturnare de fonduri europene.

Scandalul se referă la constituirea unor centre educaționale cu bani obținuți din fonduri europene. Centrele respective au fost create în baza unui proiect european POSDRU, coordonat de Asociaţia Filantropia Alba-Iulia şi Arhiepiscopia Alba Iulia. Arhiepiscopia Timișoara a fost partener în acest proiect. Scandalul care a dus la închiderea centrelor educaționale a început după ce Arhiepiscopia Timişoarei a solicitat 500 de lei lunar, ca „donaţie”, din salariul fiecăruia dintre cei 22 de angajaţi ai centrelor. Iniţial, aceşti bani au fost daţi în nume colectiv, pe chitanţe, apoi nu a mai existat nicio hârtie oficială. Banii europeni au fost blocaţi oficial pentru toate cele 16 centre educaţional-sociale din întreaga ţară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc