Acasă SPORT Doi au venit, alţi şase pleacă

Doi au venit, alţi şase pleacă

poli 

Reunită la începutul acestei săptămâni, ACS Poli a anunţat că nu se va mai baza în retur pe serviciile a şase jucători. Dintre ei, doar Alexandru Boștină a avut rezultate notabile, marcând trei goluri, în primele runde ale campionatului. În schimb, lotul lui Velcea se va întări, cel mai probabil, cu două nume noi.

Nu mai puțin de șase jucători care au făcut parte din lotul alb-negrilor în turul campionatului sunt liberi să își caute echipă. E vorba despre Alexandru Boștină, Răzvan Anițoiu, Cosmin Amarinei, Răzvan Iovan, Darius Rogozinaru și Cristian Daminuță. „Dorim în general să nu ne debarasăm de niciun jucător, deoarece toți cei enumerați sunt încă tineri. Unii dintre ei nu au reușit să se impună, nu s-au adaptat, poate obiectivul e prea îndrăzneț și fiecare dintre ei vrea să își încerce norocul în altă parte. E rău pentru un jucător să stea, doar să se pregătească, fără să joace”, a declarat Valentin Velcea, în cadrul unei conferințe de presă. La capitolul veniri, cel mai probabil, alb-negrii se vor putea bucura de serviciile fostului internaţional Ovidiu Petre, dar şi de cele ale sârbului Filip Petkovski (ultima dată la FK Horizont Turnovo).

Elevii lui Vali Velcea vor continua pregătirile pe plan local până în 23 ianuarie, când e programată plecarea în Antalya, locul de desfășurare al singurului cantonament din această iarnă. ACS Poli va disputa șapte jocuri de pregătire în această perioadă, lista posibililor adversari cuprinzând nume precum Torpedo Moscova, ȚSKA Sofia, Zestafoni, Rijeka sau echipa secundă a celor de la Bayern Munchen. Până la plecare în Turcia, Velcea își dorește să definitiveze în mare măsură lotul cu care va aborda returul ligii secunde.

sursa foto: opiniatimisoarei.ro

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Top 3 alegeri excepționale pe care să le faci pentru bucătăria ta modernă

Atunci când vine vorba de amenajat bucătăria, cu siguranță îți dorești cele mai moderne, frumoase și calitative lucruri. După ce te-ai decis...

Iată 3 piese vestimentare care NU trebuie să lipsească din garderoba niciunui bărbat toamna aceasta!

Odată cu venirea sezonului rece, este și momentul să-ți reînnoiești garderoba. Există câteva piese esențiale, de care nu te poți lipsi toamna....

Știai de ce ai nevoie pentru a naviga pe ambarcațiuni cu vele sau motor?

Navigația a însoțit umanitatea încă de la începuturile ei timide. Omul a fost fascinat, uneori, nevoit, alteori, curios, să străbată întinderile de...

Află când și cum să alegi primul telefon al copilului tău!

După o anumită vârstă, cei mai mulți dintre copii își doresc propriul telefon mobil și încep să își copleșească părinții cu rugăminți...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: